Pablo Neruda şi mitul „Marelui Frate”

0
208

„Fratele cel Mare”, norocoasa găselniţă conceptuală a lui Orwell, nu are, desigur, o precisă identitate. În ciuda faptului că există, trăieşte în lumea noastră, în varii comunităţi şi nu doar în cele, statale, unionale sau imperiale, ci chiar, mutatis mutandi, într-o vecinătate de care rămânem străini. De teamă, din dezinteres ori pur şi simplu de lehamite. Suntem, deseori, victimele unei „vocaţii” a supunerii, la care contribuim, cu frenezia unui voluntariat libidinos, acceptând subordonarea ca pe o carte unică de succes. E drept, nu o dată, şi de supravieţuire.

Curajul nu e un bun comun, n-are atribute „colectiviste”. E eminamente individual. Şi personal. Chestiune de temperament? Mai curând, una de caracter. Iar caracterul, dacă nu e nativ, nu e nici o marfă pe piaţa mondializată. Se creşte, prin educaţie, prin cultură şi printr-o sită a cutumelor din care se limpezesc, la sfârşit, grăunţele unei etici prin care ne livrăm propriului destin.

Mă simt împins la astfel de reflecţii enervante, poate, pentru mulţi dintre „contributorii” la asalt contra oricui îşi permite să suspecteze noua ordine a Puterii de ferocitatea bunului plac, îi apără pe greci sau critică avânturile nord-americane new imperiale, de o ştire care a circulat în aprilie şi, apoi, în iunie 2013 în presa internaţională. N-a avut audienţa scontată şi meritată. Poate tocmai fiindcă El, „Fratele cel Mare”, a avut grijă s-o expedieze în subsidiaritatea unui fapt divers.

Ea este legată de moartea marelui poet chilian Pablo Neruda, premiul Nobel în 1971, la 23 septembrie 1973, survenită într-un salon de spital unde se afla internat pentru un cancer la prostată. Cum se ştie, Neruda era comunist, un apropiat al lui Salvador Allende condamnând şi dictatura lui Pinochet. Cum era de aşteptat, decesul său a fost pus în seama cancerului, fără detalii şi fără comentarii, în ciuda suspiciunilor de asasinat politic care n-au lipsit. Nici în Chile şi nici în lume.

Iar suspiciunile sunt pe cale să se confirme. Şi încă în varianta cea mai acuzatoare, previzibilă în datele ei generice, anume aceea a unei intervenţii a serviciilor secrete nord-americane. Indiciile au mers către un agent, angajat al Dina, serviciu de contrainformaţii chilian aflat la bunul plac al lui Pinochet şi al acoliţilor săi, pe nume Michael Townley, denunţat, mai întâi, în Italia, ca autor al unei alt asasinat comis la Roma. Ce-i drept, şoferul marelui poet, Manuel Araya, scrisese chiar o carte de evocări în care avansase această ipoteză de pe poziţia de martor: el fusese ultimul vizitator al poetului, în salonul de spital, unde îl lăsase lucid şi în stare bună. Suspiciunea a fost de otrăvire de către Michael Townley, printre altele recunoscut şi ca agent CIA, procesat în mai multe ţări pentru crime la comandă, dar recuperat de americani şi pus, bine mersi, sub protecţie încă şi în prezent.

La 40 de ani de la moarte, autorităţile chiliene au acceptat solicitarea lui Eduardo Contreras, delegat al Partidului Comunist, de deshumare a cadavrului lui Neruda şi încă, în iunie trecut, se aştepta rezultatul analizelor trimise la clinică din SUA.

Puţine şanse însă ca agentul Dina şi, deopotrivă, CIA, să fie vreodată subiect al unei speţe judiciare. În Chile, nici vorbă. Şi probabil că nici măcar în SUA, rămânând să se bucure până la adânci bătrâneţi de o pensie la care cei mai mulţi muritori de rând abia dacă visează.