Crăciunescu: „Nu mi s-a desfăcut contractul de muncă”

0
394

Comitetul Executiv al FRF l-a desemnat pe Alexandru Deaconu în funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitri, dar nu l-a demis pe Ion Crăciunescu (foto), astfel că acesta s-a dus şi ieri la birou. FRF i-a trimis o scrisoare lui Crăciunescu în care-i propunea aceastui să ocupe funcţia de director de protocol la FRF, însă vâlceanul a refuzat această propunere şi s-a dus la sediul CCA, considerându-se în continuare şeful arbitrajului în România. „E un gest unilateral, cu o propunere pe care n-am acceptat-o. M-a îndârjit foarte tare propunerea și m-am hotărât să vin la serviciu. E un post în care-ţi distrugi viaţa, nu ţin de scaun. Delegările le face tot domnul Huzu, săptămâna viitoare o să vedem. Am consultat un avocat şi am spus că nu sunt de acord. E abuzivă şi nelegală decizia de schimbare din funcţie. Comitetul Executiv n-are competenţă pe asemenea decizii. Eu am un contract de muncă. Comitetul Executiv nu e peste Constituţia României. Contractul meu de muncă e în conformitate cu legislaţia muncii. Vreau o hârtie că mi-a desfăcut contractul de muncă unilateral. Eu nu am nimic cu Deaconu, nu mă interesează problema lui, ci a mea. Să închidem legal contractul şi n-am nici o problemă” a declarat Crăciunescu. Contractul dintre Ion Crăciunescu şi FRF era valabil trei ani, iar în cazul în care e demis, Federaţia mai are să-i achite 103 000 euro din acest cotnract.