Urmărit internaţional prins de poliţişti

0
324

Poliţiştii din Băileşti au reuşit, marţi după-amiază, în urma activităţilor specifice desfăşurate, să-l prindă şi să-l reţină pe Viorel Ion, de 31 de ani, din localitate pe numele căruia erau emise două mandate de executare a pedepsei închisorii. În baza sentinţei Judecătoriei Băileşti, din 17 iunie 2010, bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, aceeaşi pedeapsă fiind pronunţată pe numele bărbatului într-un alt dosar, pentru conducere fără permis. Bărbatul dispăruse de la domiciliu, sustrăgându-se de la executarea pedepselor, astfel că fusese dat în urmărire la nivel naţional şi internaţional, iar marţi, după ce l-au prins, poliţiştii din Băileşti l-au dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj, de unde urmează să fie transferat în Penitenciar.