Start-up-urile şi IMM-urile din România care au soluţii funcţionale pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale pot aplica până pe data de 15 august în programul ChallengEIT, un parteneriat semnat în 2021 între Israel şi Horizon Europe. Potrivit unui comunicat de presă al iniţiatorilor proiectului, vor fi selectate în cadrul ChallengEIT până la şase proiecte, iar câştigătorul va fi anunţat la sfârşitul anului 2022, urmând ca lansarea proiectului câştigător să aibă loc la început de 2023. ChallengEIT este un program care îşi propune să identifice start-up-uri, spin-off-uri sau întreprinderi mici şi mijlocii care au soluţii funcţionale pe care doresc să le dezvolte şi să le introducă pe pieţele europene în care Novartis activează.
Participanţii selectaţi vor beneficia de servicii personalizate, printre care se numără: conectare cu mentorii EIT şi Novartis, acces la reţeaua EIT de alumni şi date, cu rolul de a valida şi a îmbunătăţi conceptul, produsul şi soluţia de afaceri. În plus, echipa câştigătoare va avea şansa de a obţine finanţare şi de a lucra cu BIOME – reţeaua de centre de inovare şi organizaţiile din reţeaua EIT Hub Israel şi EIT Health InnoStars – pentru a-şi şlefui proiectul de tip proof of concept.