Portugalia : Lucrătorii unei companii care efectuează servicii de manipulare pentru aeroport se află în grevă

0
303

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează pe românii care tranzitează sau intenţionează să călătorească în Portugalia că lucrătorii unei companii care efectuează servicii de manipulare pentru aeroport se află, astăzi, în grevă, existând posibilitatea ca acest lucru să afecteze funcţionarea aeroporturilor din Lisabona, Porto, Faro, Funchal şi Porto Santo. Potrivit MAE, compania Groundforce Portugal a anunţat că lucrătorii săi se vor afla în grevă până duminică la ora 24,00. Cetăţenilor români li se recomandă să contacteze companiile aeriene şi să se informeze cu privire la situaţia zborului înainte de a se îndrepta spre aeroport.