În urmă cu 45 de ani, pe 18 iulie 1976, o fetiţă de 14 ani, venită din România, uimea nu numai lumea gimnasticii , ci şi pe cea a sportului mondial, indiferent de disciplină. Se întâmpla la Jocurile Olimpice de la Montreal. Numele ei: Nadia Comăneci. A intrat, în acea zi, ultima în concursul pe echipe, la “paralele.” După execuţii perfecte, brigada de arbitri a acordat, pentru prima dată în istorie, la o competiţie majoră, nota maximă: 10:00. Suspriza a fost atât de mare, încât tabele de marcaj şi computerele nu erau pregătite să afişeze această notă, astfel că a apărut 1.00. Uimirea a fost imensă, presa titrând, la vremea respectivă, că “o fată din România a bătut computerele”. Ulterior, a fost numită “Zeiţa de la Montreal”. La aceeaşi competiţie a mai obţinut şase note maxime, a devenit campioană olimpică la individual compus, “bârnă” şi “paralele”, la cel din urmă aparat cu punctaj maxim în toate zilele de concurs, “argint” cu echipa şi un “bronz” la “sol”. Ca să vedem cu cine s-a luptat atunci, să ne aducem aminte că URSS venea cu o pleiadă de gimnaste titrate, Ludmila Turisceva şi Olga Korbut, eroinele de la ediţia precedentă a J.O – Munchen 1972, fiind cele mai cunoscute, dar şi cu noua senzaţie, cum era considerată, Nelli Kim . Cu cea din urmă, Nadia s-a luptat pentru titlul la individual compus. Cariera Nadiei nu mai are nevoie de comentarii…
