Ursula von der Leyen „salvată” de… Varşovia?

Comisia Eurupeană va fi prezidată de ex-ministrul Apărării din Germania, Ursula von der Leyen (60 ani), în viitorii cinci ani, în urma votului din Parlamentul European. Un vot strâns, pe muchie, cum se spune, neliniştitor de-a dreptul: 383 voturi „pentru”, 327 voturi „contra”, 22 abţineri, faţă de „bara” de 374 voturi necesare. Doar 9 voturi „miraculoase” în plus, care au salvat o situaţie de criză, ce se putea întinde dincolo de luna septembrie. Predecesorul său, luxemburghezul Jean Claude Juncker, în 2014 obţinuse 422 de voturi. Democrat-creştină, apropiată de Angela Merkel, mamă a 7 copii, medic de profesie, căsătorită cu un universitar în medicină, francofilă, ex ministru al Familiei (2003) apoi al Muncii (2009), al Apărării (2013), Ursula von der Leyen, cunoaşte bine Bruxelles-ul, unde s-a născut şi a petrecut alături de cei 6 fraţi şi surori o bună parte din copilărie, înainte ca tatăl său, Ernst Albreht să devină prim-ministru al landului Saxa Inferioară Desemnarea ei drept candidat, în detrimentul social-democratului Frans Timmermans şi germanului Manfred Weber, este fructul bunei conlucrări franco-germane, care a tulburat multe aranjamente, până acolo încât victoria confortabilă, desenată pe hârtie, prin potenţialul coaliţiei pro-europene –PPE, S&D, Renew Europe-, ce cumulează 444 de voturi, a fost serios ameninţată. Şi primii care au defectat au fost social-democraţii germani, aceştia considerând-o „un candidat inadecvat şi impropriu”, imitaţi fiind de social-democraţii francezi, belgieni şi olandezi. Pe lângă alte anunţate dezacorduri, din partea altor grupuri parlamentare mai mici. I s-au reproşat o serie de scandaluri care au lovit ministerul Apărării pe mandatul său, o presupusă „intenţie” de plagiat în 2015 la lucrarea de doctorat –subiect sensibil în Germania- până acolo încât Der Spigel a considerat-o un ministru nepopular. Oricât a încercat Ursula von der Leyen să seducă, prin discursul său elaborat, grupurile parlamentare, eterogene prezente în hemicyclul de la Strasbourg, jocurile se făceau în altă parte. Sub presiunea Berlinului, in-extremis, eurodeputaţii polonezi din partea formaţiunii de guvernământ „Dreptate şi Justiţie” (PIS), în număr de 26, deşi deranjaţi de pierderea preşedinţiei unei comisii de către ex-premierul lor Beata Sydlo, în dificultate pe chestiunea statului de drept, au votat-o. Salutar. Dar o întrebare stăruie: se poate baza Comisia Europeană pe o majoritate stabilă, în momentele inevitabile de criză? Răspunsul este nu. Ursula von der Leyen devine prima femeie care va deţine preşedinţia Comisiei Europene. A invitat toţi eurodeputaţii să lucreze împreună „la o manieră constructivă” fiindcă în democraţie, majoritatea este majoritate. A propus un „green deal” pentru primele 100 zile din mandatul său. A mai făgăduit şi alte lucruri demne de luat în seamă. Deocamdată trebuie să îşi facă o echipă, cât mai omogenă, ţinând seama de recomandările venite pe axa Berlin-Paris. Ce îi va rezerva lui Frans Timmermans, actualmente prim vicepreşedinte al Comisiei Europene, fost spitzenkandidaten la lista S&D, dar şi a altor tenori europeni, rămâne de urmărit. Ursula von der Leyen a obţinut neîndoielnic o victorie, unii o consideră mică, traversând emoţii cumplite, pe care nu le va uita multă vreme.