Abonamentele de acces general pentru Festivalul Untold de la Cluj-Napoca s-au epuizat, ultima şansă pentru cei care doresc să participe sunt abonamentele VIP, vândute în proporţie de peste 90%, şi biletele de o zi, care se vând cu rapiditate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor Untold transmis astăzi, biletele de o zi costă între 73 şi 95 de euro, plus taxe. „Abonamentele de acces general pentru cele 4 zile la mega-festivalul Untold, devenit deja unul dintre cele mai bune evenimente din lume, s-au epuizat, sunt sold out. Ultima şansă pentru cei care doresc să ajungă în august la Cluj, sunt abonamentele VIP, vândute în proporţie de peste 90% şi biletele de o zi. Odată cu epuizarea abonamentelor general access, biletele de o zi se vând într-un ritm accelerat, care depăşeşte toate aşteptările. Organizatorii îi sfătuiesc pe cei care nu vor să rateze ediţia aniversară să consulte programul festivalului, şi să opteze în cel mai scurt timp fie pentru abonamentul VIP, fie pentru biletele de o zi. Biletul pentru ziua 1 costă 73 euro + taxe, cele pentru zilele a doua şi a treia 83 euro + taxe, iar pentru ultima zi, 95 euro + taxe. Preţul biletelor de o zi va creşte în perioada imediat următoare”, se arată în comunicat.
Organizatorii festivalului recomandă celor care doresc să participe la Untold să se înscrie pe listele de aşteptare, pe untold.com/tickets, pentru şansa de a mai prinde un abonament, în eventualitatea unor anulări de ultim moment. „Organizatorii au pregătit pentru ediţia din acest an surprize şi experienţe pentru fanii festivalului care le vor depăşi pe toate cele trăite până acum, în cele patru ediţii de festival. Printre cele mai aşteptate momente din acest an se numără super show-ul lui Robbie Williams, show-ul unic Armin UNTOLD, mult aşteptatul trio, 3 are Legend (Steve Aoki, Dimitri Vegas & Like Mike) dar şi revenirea pe scena principală a lui Martin Garrix. Şi David Guetta se reîntoarce la Cluj-Napoca pentru ediţia aniversară a festivalului Untold şi promite un show incredibil”, se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii Untold susţin că scena principală va avea peste 1000 de mp de ecran led, iar decorul însumează peste 30 de camioane. Aceeaşi scenă, pe care vor urca unii dintre cei mai buni artişti ai lumii, va avea decor 3D şi o deschidere de 90 de metri
Festivalul Untold va avea loc în perioada 1-4 august la Cluj-Napoca. (Sursa: Mediafax)