Donald Trump conciliant cu Vladimir Putin?

1
465

Două ore a durat discuţia, tete-a-tete, dintre Donald Trump şi Vladimir Putin, la Palatul prezidenţial din Helsinki, urmată fiind de o altă discuţie, în format lărgit, de o oră şi 45 de minute. După care cei doi lideri au intrat, împreună, într-o conferinţă de presă extrem de cordială, cum a fost considerată aproape unanim de presă. În sinteză, pentru Vladimir Putin dialogul a fost „util şi de succes”, iar pentru Donald Trump „întâlnirea a fost deschisă şi productivă”. Ce au discutat cei doi lideri ai lumii între „8 ochi”, adăugând şi translatorii, nimeni nu ştie cu exactitate. Cert este un lucru: Donald Trump a refuzat cu obstinaţie, luni 16 iulie a.c., să condamne Moscova, pentru ingerinţe, în campania prezidenţialelor americane, motiv pentru care este vehement criticat, în media din ţara sa, dar şi pe scena politică. „Los Angeles Times” citeşte summitul de la Helsinki în următoare cheie: „Trump îl admiră pe Putin, pentru că oameni ca el admiră oameni precum Putin”. Senatorul republican, John McCaine, altminteri adversar declarat al actualului preşedinte, a denunţat „unul dintre cele mai rele momente ale istoriei preşedinţiei americane”. Iar liderul grupului republican din Congres, Paul Ryan, a adăugat că „Donald Trump trebuie să realizeze că Rusia nu este aliatul nostru”. La rândul său, şeful opoziţiei democrate din Senat, Chuck Schumer, a acuzat preşedintele primei puteri mondiale de „necugetare şi lipsă de forţă”. Acestora li s-a alătura şi Nancy Pelosi, şefa opoziţiei democrate din Camera reprezentanţilor, evocând „o tristă zi pentru America”. Vladimir Putin a negat, încă o dată, orice ingerinţă, mărturisind, în schimb, că a dorit ca Donald Trump să câştige în faţa democratei Hillary Clinton. De fapt, „calul de bătaie” al conferinţei de presă a fost presupusa ingerinţă a Moscovei în alegerile americane din 2016. „Această anchetă, aflată în curs este un dezastru (…) cu consecinţe negative asupra relaţiilor primelor puteri nucleare din lume”, a spus Donald Trump, care a mai şi intervenit, la o altă întrebare, afirmând: „Unde sunt serverele informaţionale ale Partidului Democrat, fiindcă preşedintele Vladimir Putin spune că nu sunt în Rusia”. Pe parcursul conferinţei de presă, liderul de la Kremlin a negat de asemenea deţinerea de dosare compromiţătoare despre Donald Trump, afirmând: „Este dificil de imaginat o asemenea mare absurditate. Scoateţi aceste idioţenii din cap”. Interesant. Şi Donald Trump şi Vladimir Putin s-au arătat rezervaţi în detalii privind eventualele concesii pe teme precum Siria, Crimeea, dacă s-a discutat despre aşa ceva. Oricum, aproape nimic despre… Ucraina, doar o referire vagă a lui Vladimir Putin, la acordurile de la Minsk, invitând omologul american să-şi folosească influenţa pe lângă guvernul ucrainian. Sosit la Helsinki la o zi după finala CM 2018, Vladimir Putin a oferit o minge de fotbal preşedintelui american, care a promis că o va dărui fiului său Barron, în vârstă de 12 ani. În schimb, Vladimir Putin a făcut o afirmaţie cu subînţeles: „Acum mingea se află în terenul vostru”. Cu fiecare etapă a turneului său european: summitul NATO, vizita în Regatul Unit, preşedintele american a pus pe „contre pied” poziţia tradiţională a SUA, lăsând continentul european într-o criză existenţială. Deja, liderii UE, în scurtul mandat care le-a mai rămas la dispoziţie, încearcă să construiască o punte cât mai viabilă de legătură cu China, unde Jean Claude Juncker şi Donald Trump se află într-o vizită de explorare. Cum concluziile pripite nu sunt recomandate, e prematur de spus dacă Donald Trump a fost conciliant cu Vladimir Putin, fiindcă după toate aparenţele răspunsul exact este: şi nu şi da. Fiecare dintre cei doi lideri a jucat „cu cărţile avute în mână”, dar şi pe cele pe care şi le-ar fi dorit.

1 COMENTARIU

  1. informatii de raha…
    toata lumea are un radio sau tv, nu ne trebuie rezumatul asta, punctul dumitale de vedere, care oricum e facut pilaf.

Comments are closed.