Şase persoane prezentate instanţei în dosarul fraudelor informatice

0
767

Coordonatorii grupării infracţionale destructurate miercuri de poliţiştii şi procurorii de crimă organizată craioveni au ajuns după gratii. Din cele aproape 60 de persoane audiate, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au prezentat, aseară, Tribunalului Dolj şase persoane cu propunere de arestare preventivă. În plus, alţi cinci suspecţi au fost reţinuţi în Franţa, la Paris, urmând să fie trimişi la Craiova.

În urma acţiunii de amploare desfăşurate miercuri, aproximativ 60 de persoane au ajuns la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru audieri, care au durat până ieri-dimineaţă, în jurul orei 6.00. Procurorii DIICOT Craiova au emis ordonanţe de reţinere pe 24 de ore pentru opt dintre persoanele ridicate, ieri, din Craiova. În plus, potrivit anchetatorilor, după percheziţiile efectuate în Paris (Franţa), au fost reţinuţi alţi cinci membri ai grupării infracţionale, care vor fi trimişi la Craiova pentru continuarea cercetărilor. Însă aseară, doar şase din cei opt reţinuţi au fost prezentaţi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Este vorba despre Mihail Gabriel Beică JR, Mihai Valentin Biban, Luis Angel Albu, Dragoş Gabriel Brătănescu (Brătănescu a mai fost cercetat pentru furt calificat şi proxenetism, iar în 2003 a şi fost condamnat; a fost eliberat condiţionat din penitenciar pe 9 aprilie 2009), Alexandru Nicuşor Şarpe şi Daniel Stoian Niculescu.

Reamintim că, miercuri, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (B.C.C.O.) Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul D.C.C.O. – S.C.C.I., S.C.C.O. Gorj, S.C.C.O. Olt, S.C.C.O. Mehedinţi, B.C.C.O. Bucureşti, B.C.C.O. Piteşti, B.C.C.O. Timişoara, I.P.J. Dolj, S.R.P.T. Craiova, împreună cu doi reprezentanţi Europol, au demarat o acţiune pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în infracţiuni informatice şi trafic de substanţe cu caracter psihoactiv. În total s-au făcut 112 percheziţii – peste 100 dintre ele în Craiova şi câteva localităţi din Dolj, dar şi în Piteşti şi Bucureşti. Acţiunea a vizat  destructurarea unei grupări criminale cu caracter transfrontalier care a făcut peste 800.000 de dolari din trafic de substanţe cu caracter psihoactiv, skimming şi fraudarea firmelor de transferuri monetare (Western Union, Money Gram, etc.) situate, de regulă, în state din centrul şi vestul Europei. În urma descinderilor s-au ridicat 80 de laptop-uri, 50 de unităţi de calculator, 150 de telefoane mobile, dispozitive de skimming şi părţi componente ale acestora, documente de transfer bancar, dar şi aproximativ 50.000 lei şi 20.000 euro, toate aceste bunuri fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.