Inspectorii guvernamentali costă statul, anual, un milion de euro

0
330

Au fost denumiţi funcţionari de lux şi la un moment dat erau 125. Anul trecut erau 69, acum sunt 63. Către Uniunea Europeană, statul a raportat că ei sunt corpul de elită al administraţiei publice. În fapt, sunt 69 de bugetari, cu salarii de 3.000-4.500 de lei (potrivit declaraţiilor de avere depuse de aceştia), care costă statul un milion de euro pe an. Înalţi funcţionari publici pe hârtie, în realitate este vorba de foşti prefecţi, subprefecţi sau secretari generali din ministere „retrogradaţi” la schimbarea puterii. Inspectorii guvernamentali nu au trasate sarcini clare, ei declarându-se la dispoziţia Secretariatului General al Guvernului (SGG). De exemplu, Ion Ghica, fost subprefect, acum inspector guvernamental, a declarat pentru Gândul că în atribuţiile sale intră identificareea punctelor negre de pe şosele, dar şi a digurilor găurite de rozătoare. În cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG) sunt angajaţi acum 63 de inspectori guvernamentali care fac parte din categoria înalţilor funcţonari publici. Potrivit datelor oficiale, anul trecut la SGG activau 69 de astfel de superfuncţionari. La solicitarea Gândul, SGG a precizat că în 2012 statul le-a plătit acestora salarii în valoare totală de 4,1 milioane lei. La această sumă se mai adaugă şi alte cheltuieli, cum ar fi cele de transport sau decontări. Majoritatea inspectorilor guvernamentali lucrează în teritoriu. Unii chiar au şi câte un birou în cadrul prefecturilor.