Exporturile de bunuri (FOB) la nivelul judeţului Dolj au fost, de la începutul anului până la sfârşitul lunii martie a.c., de 70.623.000 de euro, cu 17,2% mai mici faţă de aceeaşi perioadă din 2011, din acest punct de vedere judeţul Dolj situându-se pe locul al 31-lea pe ţară. Produsele industriale au reprezentat 88,9% din totalul exporturi, iar produsele din agricultură şi silvicultură au deţinut o pondere de numai 11,1%.
În structura pe mărfuri a exporturilor, cinci secţiuni deţin 82,9% din total exporturi, potrivit directorului Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Dolj, ec. Mariana Tănase. Astfel, exporturile din secţiunea “Maşini, aparate şi echipamente electrice” ocupă locul I, cu 34,6% din totalul exporturilor, fiind mai mari cu 9.766.000 de euro decât în primele trei luni din 2011. Pe locul al II-lea s-au situat exporturile de “Materii textile şi articole din acestea”, care au deţinut 28,7% din exporturi şi au crescut cu peste 2,5 milioane de euro, faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Pe locul al III-lea ca pondere în exporturi se situează exporturile de “Produse vegetale”, cu 11,0%, înregistrând o creştere de 147,3% faţă de primul trimestru din anul trecut. Potrivit conducerii DRS Dolj, o pondere mai mică deţin secţiunile „Piei crude şi tăbăcite, blănuri şi produse din acestea” şi “Materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea”, fiecare cu 4,3%. “Exporturile judeţului Dolj s-au îndreptat, în special, către Italia (34,7%), Marea Britanie (16,5%), Bulgaria (9,4%), Germania (5,3%) şi Tunisia (3,5%)”, spune ec. Mariana Tănase.
Au scăzut importurile la mijloacele de transport
Importurile de bunuri (CIF) derulate în primele trei luni din 2012 au fost de 120 de milioane de euro, cu 24 de milioane mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2011. Din acest punct de vedere, în clasamentul pe ţară judeţul Dolj se situează pe locul al 22-lea, deţinând 0,9% din valoarea importurilor României. Şi în privinţa importurilor, cinci secţiuni de mărfuri deţin puţin peste 80% din totalul importurilor. Astfel, cele mai importante au fost importurile de “Maşini, aparate şi echipamente electrice”, reprezentând 38,5%, însă nivelul acestei secţiuni a scăzut 17,8 comparativ cu 2011. Importurile din secţiunea “Mijloace de transport” au scăzut cu aproximativ 9 milioane de euro faţă de anul trecut şi ocupă locul al II-lea, deţinând 18,3% din totalul importurilor. Pe locul al III-lea ca pondere în total importuri (12,8%) s-au situat importurile de “Materii textile şi articole din acestea”, care au crescut cu 7,5 procente faţă de 1 ianuarie – 31 martie 2011. Importurile de “Metale comune şi articole din acestea” ocupă locul al IV-lea, cu 7,0%, iar importurile de “Materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea” ocupă locul al V-lea, cu 4,5% în total importuri. Principalele ţări din care au provenit importurile judeţului Dolj sunt Germania (30,4%), Italia (17,5%), Marea Britanie (9,4%), Turcia (5,8%) şi Bulgaria (5,1%).