În momentul de faţă tot mai mulţi studenti întâmpină probleme în momentul în care doresc să se angajeze, indiferent de profilul facultăţii pe care au absolvit-o. Abilităţi precum eficacitatea în comunicare, negocierea sau managementul timpului nu sunt dobândite în cadrul anilor de studenţie, deşi toate acestea sunt extrem de importante pentru angajator. Proiectul „Comunicarea eficientă, primul pas spre carieră!”, al organizaţiei studenţeşti Electrical Engineering Students European assoCiation Local Commite Craiova (EESTEC Craiova), din perioada 11 iunie – 15 iulie 2011, a venit în ajutorul studenţilor prin organizarea unui training pentru 30 de studenţi din Craiova, axat pe dezvoltarea personală.
La sfârşitul training-ului 30 de studenţi participanţi au dobândit aptitudini complementare în domeniile comunicare, negociere şi managementul timpului. Având în vedere modul de organizare al training-ului şi domeniile vizate, cei 30 de studenţi pot aplica în cadrul unei arii mult mai mari de oferte de muncă, iar aptitudinile de comunicare şi negociere dobândite îi ajută în negocierea unui loc de muncă, şi care să fie conform cu cerinţele angajatorilor dar şi cu cele ale studenţilor. Training-ul s-a desfăşurat pe parcursul a 5 zile, astfel: în prima zi au avut loc activităţi de cunoaştere a participanţilor, de stabilire a gradului de cunoaştere al abilităţilor de comunicare şi negociere şi o introducere generală. În următoarele zile au avut loc activităţi de aprofundare ale cunoştinţelor de comunicare (ziua II), negociere (ziua III), management personal (ziua IV), iar în ultima zi a avut loc evaluarea participanţilor şi o sesiune de întrebări suplimentare şi clarificări. La încheierea acestui proiect, 30 de studenţi din învăţământul universitar doljean au beneficiat de numeroase avantaje în momentul necesar angajării, dar şi în orice altă situaţie care necesită cunoştinţele dobândite pe parcursul desfăşurării activităţilor. Concret, participanţii dispun de abilităţi de management personal, abilităţi extrem de utile în orice gen de activitate. Beneficiile studenţilor participanţi: creşterea şanselor de reuşită în momentul angajării; posibilitatea de a negocia cu posibili angajaţi pentru mărirea eficienţei şi creşterea relaţiilor de team work între aceştia; creşterea eficacităţii personale şi a departamentului în care lucrează prin organizarea eficientă a timpului; creşterea şanselor de avansare prin dobândirea abilităţilor de comunicare