Chavez nu-şi transferă atribuţiile pe perioada chimioterapiei

0
368

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a plecat din ţara lui sâmbătă, spre Cuba, unde trebuie să înceapă chimioterapia, după o lună de când a fost operat de o tumoare canceroasă, informează AFP. Acesta era însoţit de fiica lui mai mare, Rosa, şi a fost salutat cu onoruri la plecarea sa de pe aeroportul din Caracas. „Mă voi întoarce într-o formă mai bună decât cea în care mă vedeţi în prezent”, a declarat Chavez, înainte de a pleca, insistând pe „marea sa dorinţă de a trăi”. „Trebuie să îndeplinesc acest nou demers. Mă duc pentru câteva zile, dar nu vă spun la revedere. Nu este momentul pentru a muri, ci pentru a trăi”, a mai spus preşedintele. Parlamentul Venezuelei l-a autorizat sâmbătă, în unanimitate, pe Hugo Chavez să se ducă în Cuba pe termen nelimitat. Preşedintele şi-a exprimat speranţa că absenţa sa va fi de scurtă durată. Potrivit Constituţiei, Parlamentul trebuie să autorizeze orice absenţă mai mare de cinci zile a preşedintelui. De asemenea, Parlamentul trebuie să decreteze absenţa temporară a şefului statului dacă ea este sub 90 de zile, iar vicepreşedintele trebuie să-şi asume atribuţiile sale în timpul absenţei acestuia. Dacă preşedintele este absent mai mult de 90 de zile, Parlamentul poate să prelungească termenul de 90 de zile sau să declare postul de şef al statului vacant. Potrivit liderilor opoziţiei, Chavez nu ar fi în măsură – din punct de vedere constituţional – să conducă ţara din Cuba.

Acesta, însă, a declarat că nu-i va transfera vicepreşedintelui toate atribuţiile decât dacă „va simţi că i-au slăbit capacităţile”. El a promulgat, totuşi, un decret prin care atribuie ministrului de finanţe, Jorge Giordani, unele puteri administrative şi economice.