„Copiii noştri” – expoziţie de artă fotografică

0
357

La Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova va avea loc mâine, 19 iulie, ora 19.00, în organizarea Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, vernisajul expoziţiei de grup a membrilor Clubului Fotografilor Iaşi. Intitulată „Copiii noştri”, aceasta cuprinde 32 de lucrări alb-negru şi color, realizate de 24 de artişti, ce prezintă viaţa copiilor noştri în cele mai variate aspecte ale ei.

„Expoziţia este inedită şi datorită dimensiunii mari a lucrărilor – format 50×70 cm –, una neobişnuită şi cu un impact mult mai mare asupra privitorului, personajele din imagini părând mult mai aproape de noi, mai expresive şi mai impresionante”, a precizat col. (r.) Mircea Anghel, preşedintele Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”.

Acesta a adăugat că expoziţia „Copiii noştri” a fost prezentată până acum la Iaşi şi Arad şi a ajuns pe meleagurile Băniei datorită schimburilor pe care fotoclubul craiovean le-a iniţiat cu alte fotocluburi din ţară. Astfel, pe 17 aprilie, Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” a prezentat pe simezele ieşene o expoziţie de grup intitulată „Confluenţe”.

Din păcate, la vernisajul de la Craiova nu va putea participa nici unul dintre cei 24 de artişti, membri ai fotoclubului ieşean: Octavian Barnea, Eugen Brodner, Raluca Butnaru, Iasmina Calinciuc, Alin Chelariu, Iulia Chiraş, Cătălin Chiriloiu, Iulian Ciuobănaşu, Lucian Cocea-Lionescu, Smărăndiţa Colţa, Daniel Condurachi, Bogdan Bobrea, Cristian Gafiţescu, Adrian Gârneaţă, Smaranda Hristodorescu, Ionuţ Ignat, Ştefan Isarie, Cosmin Ivaşcu, Florin Lăzărescu, Auraş Luchian, Robert Nemţanu, Cătălin Pârău, Alexandru Toma şi Cristian Ţibu.