Lia Olguţa Vasilescu: Activităţile Craiovei 2021 aduc punctaj maxim
Craiova a fost singurul oraş candidat la titlul de capitală europeană din România şi Grecia reprezentat la vârf la întâlnirea cu oficiali ai Comisiei Europene pentru Cultură, care a avut loc zilele acestea, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Însoţiţi de Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, preşedintele Asociaţiei „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021”, Antoniu Zamfir, şi vicepreşedintele Vlad Drăgulescu au avut ocazia unică de a primi consiliere pentru proiectul Craiova 2021 de la persoane direct responsabile de Capitale Europene ale Culturii 2021 şi de programul Europa Creativă, membri ai juriului care pot contribui decisiv la alegerea oraşului câştigător.
Invitaţia a venit din partea organizatorilor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care au inclus, în ediţia din acest an, conferinţa specială „Dimensiune europeană şi implicare comunitară (Capitale Europene ale Culturii 2021)”, adresată tuturor oraşelor candidate din România şi Grecia. În cadrul conferinţei, reprezentanţii oraşelor din România şi din Grecia care aplică pentru acest titlu au primit consiliere pentru proiectele pe care le au pregătire şi au intrat în dialog cu Karel Bartak, şeful Unităţii de Coordonare a programului Europa Creativă din cadrul Direcţiei Generale pentru Educaţie şi Cultură a Comisiei Europene. Din România au fost prezente delegaţii din 11 oraşe candidate, în timp ce Grecia a fost reprezentată de oficiali din patru oraşe – Kavala, Pireus, Kalamata, Tripoli. Dintre toate, doar Craiova a fost reprezentată la cel mai înalt nivel, lucru apreciat de oficialii Uniunii Europene.
„Am răspuns invitaţiei domnului Constantin Chiriac (preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu – n.r.) de a mă alătura altor primari interesaţi de obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană şi am constatat că sunt singurul primar interesat din ţară, altfel nu îmi explic absenţa celorlalţi de la un eveniment la care au participat persoane care pot contribui decisiv la alegerea oraşului câştigător. Am aflat multe dintre activităţile care aduc punctaj maxim şi cred că ne încadrăm la toate capitolele. Desigur că acum, noi având finalizat proiectul asociaţiei craiovene, putem face câteva completări cu ceea ce am învăţat din experienţa Sibiului şi de la personalităţile prezente la dezbatere”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.
La eveniment au mai participat Sergiu Nistor – consilier prezidenţial (Ministerul Culturii), Bogdan Stanoevici – secretar de stat din cadrul Ministerului Culturii, Gheorghe Postică – viceministru al Culturii din Republica Moldova, Christophe Pomez – ataşat cultural, director delegat Institutul Francez din România şi preşedinte EUNIC, Chantal Moreno – director, Biroul Regional al ţărilor din Europa Centrală şi de Est (BRECO), Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
„A fost o întâlnire deosebit de importantă pentru noi, fiind prezenţi chiar membri ai juriului care vor decide oraşul câştigător. S-au prezentat direcţiile generale în ce priveşte conceptul de Capitală Europeană a Culturii, dar şi modalitatea de întocmire a dosarului. În acelaşi timp, am luat pulsul celorlalte oraşe contracandidate prezente la conferinţa de la Sibiu şi am constatat cu mândrie că singurul primar din România al oraşelor candidate, care a onorat invitaţia dlui Chiriac, demonstrând că este direct interesat de proiect, a fost cel al Craiovei. Pe de altă parte, faptul că încă mai intră în competiţie, chiar şi în această perioadă, alte oraşe din România, deşi mai sunt doar trei luni până la depunerea dosarului, nu ne face decât să ne motiveze o dată în plus, să ne conştientizăm atuurile şi să încercăm să suplinim, în timpul rămas, punctele mai puţin forte din candidatura noastră”, a menţionat Antoniu Zamfir, preşedintele Asociaţiei „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021”.