Motanul Încălțat, Scufița Roșie, Albă ca Zăpada, Cenușăreasa și câte și mai câte personaje de poveste și-au dat întâlnire, ieri-dimineață, la Grădinița nr. 57 din Craiova. Purtând hăinuțe ca-n basme, încât ai fi jurat că nu coborât chiar atunci din paginile cărților, prinții și prințesele, iepurașii și ursuleții, pisicuțele și puișorii au recitat și au cântat ca la un mare carnaval al poveștilor, apoi i-au invitat la dans pe toți părinții. A fost o zi de neuitat care a avut și cel mai dulce sfârșit: un tort de ciocolată, evident că delicios ca o poveste!
Din cauza emoțiilor, au uitat ca prin minune de vechiul obicei pe care doamna educatoare, Florica Mecea, încearcă de câțiva ani să-l mai domolească. Grupa Mare de la Grădinița nr. 57 din Craiova, căci despre ea este vorba, nu mai este deloc clasa aceea gălăgioasă și plină de veselie care se aude de cum urci scările de la intrare. E ziua serbării de sfârșit de an, care este și ultima lor serbare, și doamna s-a gândit să-i așeze pe toți în rama unei imense povești, povestea copilăriei lor. Fiecare băiețel și fiecare fetiță și-a primit câte un rol pe care l-a memorat cât a putut mai bine acasă. L-au repetat apoi cu doamna în fiecare zi la grădiniță, iar la ultima despărțire lucrurile mergeau bine. Însă acum era nevoie ca totul să fie perfect.
Povestea poate să înceapă…
Sala de sport este ocupată în partea din mijloc. De jur-împrejurul unui covoraș, s-au așezat băncuțe și câteva scăunele aduse de la clasă pe care copilașii au luat loc deja. se Înghesuie unii în alții, foșnindu-și mândri costumele de bal. Rochițele prințeselor sunt așa de bogate că ar avea nevoie numai ele de câte un scăunel. Dar acum trebuie să-l împartă cu iepurașii sau ursuleții sau cu câte un puișor moțat care-și rotește întruna capul pentru a-i fi admirată creasta roșu-portocalie, croită din bucăți de pluș. Cum toată lumea este prezentă – chiar și ultimul venit, Denis – Motanul Încălțat, a primit un scăunel –povestea poate să înceapă. Publicul, părinții, bunici, frați și surori, sunt numai ochi și urechi, iar nenea fotograful și-a pregătit și el aparatul și ciulește acum urechile la părinții care strigă de pe margine: „poză!”.
„Viața e frumoasă, viața e colorată”
Scufița Roșie și lupul deschid serbare cu povestea lor. Nu lipsește nimic din basm: fustița roșie și codițele ștrengărești ale Scufiței sunt la locul lor, iar lupul privește fioros de sub costumul cenușiu de pluș. Versurile spun cum s-au întâlnit prin pădure când fetița mergea la bunicuța cu lăptic și cozonac și, deodată, lupul i-a ieșit în față. La un semn al doamnei educatoare, toți copii se ridică în picioare și bat din palme. „Viața e frumoasă, viața e colorată, viața e o poveste!”. Adevărul acestor cuvinte se vede pe fețele lor. Ascunși sub pălării prea mari sau sub urechiușele unui iepuraș poznaș, ochișorii tuturor copiilor sunt plini acum de fericire. Doamna educatoare este alături, ca în toți acești ani, iar părinții le sunt și ei aproape. Poveștile sunt multe și suntem abia la început, ce poate fi mai frumos!
Personajele de basm, câte un pas în față
Cenușăreasa și Albă ca Zăpada, Frumoasa din pădurea adormită, iepurașii frați, purcelușii, ursuleții, zânele și prinții au făcut, rând pe rând, câte un pas în față spunându-și prin câte întâmplări au mai trecut și câte au mai pățit ei. Totul se petrece ca-n volumele de povești pe care părinții nu uită să le citească, măcar câte puțin, seara la culcare. Și nu mai știi la ce să privești mai întâi. La firul poveștilor pe care doamna le urmărește cu mare atenție sau la minunatele lor costume. Pentru că nu este copilaș care să nu fie îmbrăcat frumos astăzi. Prințesele au rochicioare din voal subțire și coronițe cu diamante prinse-n păr. Un prinț și-a îmbrăcat costumul de gală țesut cu fir de aur și face reverențe ca la palat. Iepurașii se întrec în blănițe, unii sunt albi și urechiați, iar alții cenușii și cu codiță. Ursuleții și puișorii au ieșit și ei din paginile de poveste, și-au îmbrăcat costumele și iată-i acum pe toți la bal. Pentru că toți sunt deopotrivă de frumoși, recită și cântă cât pot de tare, părinților nu le revine decât un singur lucru: să le răsplătească toată bucuria cu o ploaie de aplauze.
Tortul de ciocolată
Ei, dar iată că a sosit și momentul ca povestea să aibă un sfârșit. Motanul Încălțat își flutură acum pelerina din mătase roșie ca focul și privește pe sub pălărie spre spectatori. În numele personajelor de poveste, el este cel care le mulțumește tuturor: „Și acum vă invit pe toți la daaans!”. Perechile se formează repede-repede și muzica se pornește. Dar încă o poveste se termină astăzi. Este ultima lor zi de grădiniță și acum urmează despărțirea. Ea se face printr-un cântecel frumos pe care-l cântă-n cor toții prichindeii. Strânși în jurul doamnei lor, îi spun cu toții că-i mulțumesc. Chiar dacă a repetat cu ei multe zile-n șir, chipul doamnei educatoare Florica Mecea, care s-a străduit mult pentru acest moment, se înseninează. Dar nu este timp de pierdut nici acum: în clasă, pe măsuțele de-o șchioapă, așteaptă tortul!
