Scrisoarea Christinei Lagarde adresată lui Nicolas Sarkozy

0
392
Christine Lagarde

Fostul ministru al Economiei, actualmente director general al FMI, Christine Lagarde, a fost audiată la 23 mai a.c. de Curtea de Justiţie a Republicii, în afacerea Tapie-Lagarde. În cursul percheziţiei, efectuate de anchetatori la domiciliul său parizian, la 20 martie a.c., a fost găsită o scrisoare-manuscris, nedatată, destinată lui Nicolas Sarkozy, sub forma unui jurământ de credinţă. „Dragă Nicolas, foarte scurt şi respectuos”, scrie patronul FMI. 1. Eu sunt de partea ta, pentru a te servi şi a servi proiectele tale pentru Franţa. 2. Aş putea eşua periodic. Şi aş spune pardon. 3. Nu am ambiţii politice personale şi nu am dorinţa de a deveni o ambiţioasă servilă, ca numeroşi alţii din jurul tău, a căror loialitate uneori este prea puţin durabilă. 4. Utilizează-mă în timp, dacă îţi convine. 5. Dacă tu m-ai utiliza, eu am nevoie de tine ca un ghid de sprijin: fără ghid, eu risc să fiu ineficientă, fără susţinere eu risc să fiu puţin credibilă. Cu imensă admiraţie, Christine L”.

Afacerea Tapie ţine prima pagină a presei din Hexagon. Mai nou, potrivit anchetatorilor, se vorbeşte de o „fraudă în bandă organizată”, care a permis lui Bernard Tapie să obţină 403 milioane euro, cu acordul prealabil al unei comisii de arbitraj, instituită de Lagarde. Anchetatorii dispun „de suficiente elemente pentru a stabili să escrocheria în bandă organizată” a avut loc, scriu Gerard Davet şi Fabrice Lhomme, doi jurnalişti ai cotidianului „Le Monde” care au avut acces la dosarul aflat în instanţă. Statul, care s-a constituit în parte civilă nu cu mult timp în urmă, se pregăteşte să depună un recurs în revizuire. Acesta se va baza acum pe o procedură care să demonstreze că frauda a avut loc. Pentru aceasta, ar trebui să se stabilească o legătură între arbitrul Pierre Estoup şi Maurice Lantourne, avocatul lui Tapie. Acum este posibil. Ancheta evidenţiază rolul de motor al tandemului, ajutat de puterea sarkozy-stă. Fostul ministru al Economiei, Christine Lagarde, aşteptată ca martor-asistat, a declarat la 23 mai, în faţa Curţii de Justiţie a Republicii: „N-am avut nici un motiv să mă îndoiesc de imparţialitatea domnului Estoup. Acum, sentimentul meu este diferit”. În agenda telefonică a lui Tapie s-au găsit numerele de telefon ale arbitrilor şi data unei întâlniri care ar fi avut loc la 30 august 2006. Trei nivele de intervenţie au fost identificate de anchetatori. Un nivel politic, unde decizia a fost iniţiată de Claude Gueant şi Nicolas Sarkozy. Al doilea nivel, unde apar numele celor doi „arhitecţi”: Stephane Richard, directorul de cabinet al Christinei Lagarde, şi Jean Francois Rocchi, patron al CDR (Consorţiul de Realizare), organismul responsabil pentru gestionarea pasivelor băncii Credit Lyonnaise. În fine, doi maeştri în gestionarea arbitrajului, Pierre Estoup şi Maurice Lantourne. Se pare că axa principală a afacerii este formată din ultimele două niveluri. Duminică seara, la M6, emisiunea Capital, Francois Hollande a afirmat că Stephane Richard, inculpat pentru escrocherie în bandă organizată, „rămâne în fruntea Orange, graţie susţinerii statului la reuniunea Consiliului de Administraţie al Orange”.