Karagounis scoate Grecia din criză

0
317

Grecia şi Cehia au răsturnat calculele şi startul negativ în grupa A, eliminând favorita Rusia şi gazda Polonia

Karagounis

Grupa A începuse cu Polonia şi Rusia favorite, iar primele meciuri le-au confirmat statutul. Polonezii au condus Grecia şi au avut superioritate numerică, iar ruşii au demolat Cehia. Grupa s-a răsturnat însă pe parcurs, iar out-siderii au ajuns în sferturi. Karagounis a fost arttizanul performanţei elenilor, care au învins Rusia în meciul direct, victorie suficientă pentru calificare. Un assist la golul egalizator cu Polonia urmat imediat de un altul la penalty-ul pe care tot el l-a irosit, pentru ca împotriva Rusiei, prin golul marcat, veteranul grec să fie un adevărat erou, martirizat prin cartonaşul primit pe nedrept, după ce i s-a refuzat un penalty clar, care îl scoate din calcul pentru sferturi. Posesia de 62 la sută a ruşilor a fost ineficientă în faţa baricadei elene, care a început chiar cu vârful Samaras, imbatabil la orice duel aerian. Pe lângă lovitura de pedeapsă negată lui Karagounis, grecii şi-au trecut în cont şi o bară, Tzavellas nimerind vinclul din lovitură liberă. Cehii au câştigat grupa, deşi au terminat cu golaveraj negativ, însă cele două succese la limită au anihilat eşecul drastic cu Rusia de la debut. La Wroclaw, Jiracek a eliminat una dintre gazde prin reuşita din partea secundă, polonezii neavând reacţie. Cehii s-au impus pe merit, deşi nu l-au avut în teren pe căpitanul Rosicky, accidentat în meciul cu Grecia.

Jiracek

Santos: „Ne inspiră istoria Greciei”

Selecţionerul Greciei, portughezul Fernando Santos, fericit că echipa sa a reuşit să se califice în sferturi după victoria cu Rusia, a declarat că echipa sa se inspiră din istoria Greciei. „Suntem foarte fericiţi, am făcut o bucurie tuturor grecilor, ceea ce este foarte important. Calificarea este fructul eforturilor noastre şi al determinării. Dumnezeu a fost cu noi. Karagounis nu poate juca în sferturile de finală, va trebui să găsesc un înlocuitor, acesta este job-ul meu. Ceea ce ne inspiră este istoria Greciei, iar acest respect al fiecăruia pentru Grecia vine de acolo, din această istorie. Ştiinţa şi democraţia vin din Grecia. Ar fi dificil având în vedere toată această mare istorie să i se dea lecţii Greciei”. Selecţionerul Rusiei, Dick Advocaat, a fost foarte afectat de eliminarea de la Euro şi crede că modul în care elenii au reuşit să se apere în repriza secundă a fost decisiv. „Nu mă interesează ce spun alţii despre mine, staff-ul meu a lucrat foarte mult, eram neînvinşi de 16 meciuri. Suntem foarte supăraţi. Trebuia să câştigăm cu Grecia, dar ăsta e fotbalul.  Am jucat foarte bine, am atacat mereu, dar am pierdut. Prima repriză a fost controlată în mare parte, dar în partea a doua a jocului grecii s-au apărat excelent” a spus Dick Advocaat.

Smuda a demisionat

Învinsă de Cehia şi eliminată de la CE 2012 pe care-l organizează împreună cu Ucraina, reprezentativa „leşilor” şi-a pierdut şi selecţionerul. Franciszek Smuda şi-a anunţat plecarea imediat după meci. „Sută la sută este sfârşitul aventurii mele ca antrenor al echipei naţionale. Oricum contractul meu se încheia după Euro. Acum nu se mai pune problema de prelungire. Le mulţumesc băieţilor” a declarat tehnicianul de 64 de ani. Cât despre meciul cu Cehia, Smuda a zis: ”Am făcut tot ce era posibil. Am avut însă multe pase ratate. În repriza a doua cehii ne-au obligat să luptăm fără încetare pentru a recupera mingea, ceea ce a fost un chin”.

 

Euro 2012 – grupa A

Grecia – Rusia 1-0

A marcat: Karagounis 45.

Varşovia, „Naţional”, spectatori. 56.000.

Grecia: Sifakis – Torosidis, K. Papadopoulos, Papastathopoulos, Tzavellas – Katsouranis, Maniatis, Karagounis (Makos 66) – Salpingidis (Ninis 83), Gekas (Holebas 64), Samaras. Selecţioner: Fernando Santos.

Rusia: Malafeev – Aniukov (Izmailov 81), A. Berezuţki, Ignaşevici, Jirkov – Şirokov, Denisov, Gluşakov (Pogrebniak 72) – Dzagoev, Kerjakov (Pavliucenko 46), Arşavin.

Selecţioner: Dick Advocaat.

Arbitru: Jonas Erikssen (Suedia)

Cartonaşe galbene: Karagounis 61, Holebas 90 / Anyukov 61, Jirkov 69, Dzagoev 70, Pogrebniak 90.

Omul meciului: Giorgos Karagounis.

Cehia – Polonia 1-0

A marcat: Jiracek 72.

Wroclaw, „Municipal”, spectatori: 41.500.

Cehia: Cech – Gebreselassie, Sivok, Kadlec, Limbersky – Hubschman, Plasil – Jiracek (Rajtoral 84), Kolar, Pilar (Rezek 88) – Baros (Pekhart 90). Selecţioner: Michal Bilek.

Polonia: Tyton – Piszczek, Wasilewski, Perquis, Boenisch – Polanski (Grosicki 56), Dudka – Obraniak (Brozek 73), Murawski (Mierzejewski 73), Blaszczykowski – Lewandowski. Selecţioner: Franciszek Smuda.

Arbitru: Craig Thomson (Scoţia)

Cartonaşe galbene: Limberky 12, Plasil 87, Pekhart 90 / Murawski 22, Polanski 48, Wasilewski 61, Błaszczykowski 87, Perquis 90.

Omul meciului: Petr Jiracek.

 

Clasamentul grupei A
1. Cehia          3          2          0          1          4-5       6p
2. Grecia        3          1          1          1          3-3       4p

3. Rusia           3          1          1          1          5-3       4p
4. Polonia        3          0          2          1          2-3       2p