Experiențe europene la Liceul Tehnologic din Segarcea

0
1

Proiectele europene implementate de Liceul Tehnologic Segarcea reprezintă un pilon esențial în dezvoltarea instituțională și în formarea educațională și profesională a elevilor, contribuind în mod direct la modernizarea procesului instructiv-educativ și la adaptarea acestuia, la cerințele actuale ale societății europene.

Prin intermediul acestor inițiative, elevii beneficiază de
oportunități reale de învățare aplicată, în contexte internaționale, care completează pregătirea teoretică dobândită în cadrul școlii și facilitează dezvoltarea unor competențe relevante pentru integrarea pe piața muncii. Participarea la proiecte europene creează un mediu educațional dinamic, centrat pe experiență practică, colaborare și deschidere interculturală, în care elevii își dezvoltă atât competențele profesionale, cât și capacitatea de comunicare, spiritul de inițiativă, autonomia și
adaptabilitatea. Aceste proiecte promovează valori fundamentale precum respectul pentru diversitate, incluziunea socială, cooperarea internațională și apartenența la spațiul european al educației. Totodată, ele contribuie la consolidarea imaginii instituției în plan local și european, prin crearea de parteneriate durabile și prin integrarea unor metode moderne de predare și evaluare. Profesorii implicați au posibilitatea de a participa la activități de formare și schimb de bune practici, ceea ce conduce la îmbunătățirea calității actului educațional și la dezvoltarea unui climat școlar, orientat spre performanță, inovare și învățare continuă.

Proiect implementat cu parteneri din Cipru

În perioada 2025–2026, liceul implementează proiectul nr. 2025-1-RO01-KA121-VET000327872, un demers educațional de amploare care urmărește creșterea nivelului de pregătire
profesională al elevilor în domeniul mecanic și dezvoltarea competențelor acestora, în concordanță cu standardele europene din domeniul formării profesionale. Proiectul răspunde nevoilor reale de dezvoltare ale elevilor și instituției, având ca obiective principale consolidarea competențelor
tehnice și practice, dezvoltarea competențelor-cheie, necesare integrării socio-profesionale și creșterea calității educației, prin internaționalizare și cooperare europeană. Prin acest proiect, liceul urmărește facilitarea accesului elevilor la experiențe de învățare autentice, desfășurate în medii profesionale moderne, care permit contactul direct cu cerințele și standardele pieței europene a muncii. În același timp, proiectul susține dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, prin acces la exemple de bună practică și metode inovatoare de formare profesională, contribuind astfel la modernizarea strategiilor didactice și la creșterea motivației
pentru învățare, în rândul elevilor. De asemenea, proiectul are un rol important, în consolidarea dimensiunii europene a instituției și în crearea unui cadru educațional deschis, capabil să ofere elevilor șanse sporite de integrare profesională și socială. “Grupul țintă al proiectului este format din 41 de elevi de învățământ liceal și profesional, domeniul mecanic, care au participat la stagii de pregătire practică desfășurate în Paphos, Cipru, în perioada 26 aprilie – 9 mai 2026. Selecția participanților s-a realizat în mod transparent, pe baza criteriilor clar stabilite, care au avut în vedere, performanța școlară, motivația pentru participare și interesul pentru dezvoltare profesională. Înaintea mobilităților, elevii au beneficiat de activități de pregătire pedagogică, lingvistică și interculturală, menite să faciliteze integrarea acestora în mediul internațional și să contribuie la valorificarea optimă a experienței de mobilitate. Stagiile de pregătire practică au oferit elevilor, oportunitatea de a desfășura activități specifice domeniului mecanic, adaptate nivelului de pregătire și specializării fiecăruia. Activitățile realizate au avut caracter aplicativ și au urmărit dezvoltarea competențelor tehnice și profesionale, necesare exercitării meseriei, în condiții reale de lucru. Participanții au avut posibilitatea de a utiliza echipamente moderne, de a observa procese tehnologice, specifice și de a lucra într-un mediu profesional european, ceea ce a contribuit la consolidarea cunoștințelor dobândite în școală și la formarea unei perspective practice asupra domeniului de activitate. Pe lângă dezvoltarea competențelor profesionale, proiectul a avut un impact semnificativ asupra formării personale și sociale a elevilor. Participarea la mobilitate a contribuit la creșterea încrederii în sine, la dezvoltarea spiritului de responsabilitate și la îmbunătățirea capacității de adaptare la situații noi și la contexte culturale diferite. Elevii și-au dezvoltat competențele de comunicare în limba engleză, au învățat să lucreze eficient în echipă și să respecte reguli și standarde profesionale, internaționale. Experiența de mobilitate a favorizat, totodată, dezvoltarea gândirii critice, a autonomiei și a capacității de rezolvare a problemelor, competențe esențiale pentru integrarea profesională și pentru dezvoltarea personală, pe termen lung. Rezultatele proiectului se reflectă atât în progresul profesional al elevilor participanți, cât și în dezvoltarea instituțională a liceului. Competențele dobândite în cadrul stagiilor contribuie la creșterea șanselor de angajare și la facilitarea tranziției de la școală la piața muncii. În același timp, experiențele acumulate în cadrul mobilităților europene susțin modernizarea procesului educațional și dezvoltarea unei culturi organizaționale orientate spre calitate, cooperare și inovare. Implementarea acestui proiect confirmă importanța programelor europene în educație și relevă rolul major al mobilităților internaționale în formarea profesională și personală a tinerilor. Prin participarea la experiențe de învățare desfășurate în contexte europene, elevii și profesorii își îmbogățesc cunoștințele, își dezvoltă competențele și dobândesc o perspectivă modernă asupra educației și a profesiei. Proiectul contribuie la promovarea unei educații centrate pe experiență, colaborare și deschidere internațională, în care învățarea depășește spațiul tradițional al clasei și devine un proces complex de dezvoltare profesională, culturală și personală”, a precizat prof. Claudiu Gavrilă, director al Liceului Tehnologic din Segarcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *