În istoria relaţiilor „învolburate”, între Rusia lui Vladimir Putin şi ţările Alianţei atlantice, unul dintre momentele cheie ale convulsiilor s-a consumat la summit-ul de la Bucureşti (2-4 aprilie 2008). Punctul exploziv al discuţiilor, de pe ordinea de zi, care a împărţit opiniile, a fost aderarea Ucrainei şi Georgiei la NATO. În confruntarea dintre George Bush, care a fost „pentru” şi Angela Merkel, susţinută de Nicolas Sarkozy, care s-au opus, s-a confecţionat un compromis: cele două ţări menţionate aveau vocaţia de a deveni membre NATO… într-o zi, fără a se preciza care şi când. Potrivit anumitor surse, Condoleeza Rice şi Angela Merkel, care ştiau că în politică conotaţiile şi nuanţele sunt foarte importante, s-au prevalat şi de argumentul că starea democraţiei, în cele două ţări, era discutabilă. Ministrul de Externe polonez, de la acea vreme Radoslav Sikorski, a spus că „unii dintre aliaţi (referindu-se la germani) le promiseseră probabil ruşilor că Georgia şi Ucraina nu aveau să primească MAP. Urma ca în luna decembrie a aceluiaşi an să se facă o reevaluare a progreselor. Angus Roxburgh, fost corespondent pentru BBC, dar şi consilier pentru relaţii publice al lui Vladimir Putin, în bestsellerul „Vladimir Putin: Un ţar în căutarea unui nou imperiu” povesteşte că Gordon Brown i-ar fi spus lui George Bush: „Nu sunt sigur de ceea ce tocmai am făcut. Nu le-am oferit MAP-ul”. Compromisul a fost până la urmă acceptat de toţi cei prezenţi, dar n-a convenit nici Georgiei, nici Ucrainei, nici Rusiei. Vladimir Putin, sosit la Bucureşti, în ultima zi, a summit-ului, era furios din cauza faptului că Alianţa probase perspectiva acceptării aderării acestei ţări. Referindu-se la Ucraina i-a spus lui George Bush că „o parte ale teritoriilor acesteia sunt ale Europei de Est, iar alta, una considerabilă i-au fost dăruite de noi(…) Dacă Ucraina va intra în NATO, aceasta va intra fără Crimeea şi Estul ei şi pur şi simplu se va destrăma”. Eram aşadar în 2008 şi puţini au fost cei care au luat în seamă această ameninţare, deoarece toţi urmăreau tensiunile care mocneau între Moscova şi Tbilisi, unde 4 luni mai târziu avea să intervină armata rusă, şi pe fondul unor inabilităţi comise de Saakaşvili, care va pierde 20% din teritoriu. Faptul că un conflict real putea să izbucnească între Rusia şi Ucraina nu îl lua nimeni în serios. Mai ales că Vladimir Putin mai avea o lună de mandat ca preşedinte şi la 7 mai urma să-i succeadă Dmitri Medvedev. 14 ani mai târziu, Ucraina nu doar că nu devenea membră NATO, dar din cauza exprimării vocaţiei europene şi atlantiste a Kievului, s-a declanşat şi războiul care face ravagii, încât estimările pentru o viitoare reconstrucţie, depăşesc 410 miliarde dolari. În iulie, la Vilnius, la summit-ul NATO, se preconizează ca Ucraina să primească garanţii de securitate, la care Germania şi SUA au încă rezerve. Întrebat despre perspectivele aderării la NATO, Jens Stoltenberg a confirmat pentru Sky News că toţi aliaţii au fost de acord cu admiterea Ucrainei şi obiectivul principal al aliaţilor este să se asigure că Ucraina va câştiga războiul. Emmanuel Macron caută o formulă de echilibru. „Doar Alianţa transatlantică este răspunsul la spectrul imperialist, colonialist şi naţionalist”, a sugerat la Washington recent premierul polonez Mateusz Moraviecki. Semn că fervoarea atlantisă a Poloniei depăşeşte angajamentul european. O problemă cheie pentru a înţelege războiul din Ucraina este fiabilitatea surselor de informare, în sensul că ambele părţi s-au specializat în dezinformare şi fake-news-uri. La Kiev, în discuţiile dintre emisarul chinez Li Hui, reprezentantul special pentru afaceri euroasiatice, şi şeful diplomaţiei ucrainiene Dmytro Kuleba, înaintea unei posibile întâlniri cu preşedintele Volodimir Zelenski, acesta a subliniat că Ucraina nu va accepta nicio propunere care implică pierdere de teritoriu sau îngheţarea conflictului. Fluxul de arme, echipamente şi muniţie, destinate Ucrainei, este în creştere. Şi în plus a crescut nivelul caracteristicilor tactice şi tehnice ale armelor furnizate. Aşadar, firave năzuinţe de pace.
