Tarom anunţă că toate călătoriile planificate înainte de 31 august pot fi reprogramate gratuit

0
496

Transportatorul aerian naţional Tarom a anunţat luni că toate călătoriile planificate înainte de 31 august pot fi reprogramate gratuit.

”Pentru că siguranţa pasagerilor noştri este esenţială respectăm cu stricteţe toate recomandările autorităţilor sanitare, respectiv reglementările în vigoare şi am luat toate măsurile necesare pentru prevenirea şi diminuarea riscului extinderii epidemiei de Covid-19. În plus, pentru a oferi o mai mare flexibilitate pasagerilor noştri, compania Tarom oferă în mod gratuit posibilitatea de a reprograma călătoriile astfel: pentru date ulterioare, cu păstrarea destinaţiei de călătorie, la alegere pe oricare dintre cursele operate Tarom de pe destinaţia iniţială; către orice altă destinaţie operată Tarom, fără a încasa o taxă de penalizare”, arată compania într-un anunţ publicat pe site-ul propriu.

Această facilitate comercială este valabilă pentru bilete cu cel puţin o dată de călătorie programată până la 31 August 2020, iar pasagerii au posibilitatea de a alege noua dată şi/sau destinaţie, oricând în 12 luni de la data de emitere a biletului.

”Vă invităm să vă planificaţi cu încredere noile itinerarii, deoarece, indiferent de restricţiile tarifului achiziţionat, aveţi posibilitatea să schimbaţi rezervarea pentru date ulterioare, doar cu încasarea diferenţelor de tarif/taxe de aeroport, dacă cel iniţial nu este disponibil sau aplicabil pe noile date de călătorie”, mai arată compania.