Prin POR 2014 – 2020, / Milioane de euro, investiţi în eficienţa energetică

0
395

Şapte noi contracte de finanţare au fost semnate miercuri, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia. Proiectele fac parte din Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020. Două dintre  acestea au ca obiect eficienţa energetică. Primul se referă la reabilitări și modernizări la Pavilionul de Psihiatrie I și II, beneficiar fiind Consiliul Județean Mehedinți. Al doilea proiect se referă la creșterea eficienței energetice prin reabilitarea Spitalului Municipal „Costache Nicolescu“, beneficiar fiind Primăria Drăgășani, judeţul Vâlcea. La nivelul ADR SV Oltenia, în ultimul an, au fost accesate peste 364 de milioane de euro, finanţări nerambursabile.

Înainte de semnarea contractelor, directorul ADR SV Oltenia, Marilena Bogheanu, a făcut o prezentare punctuală. Astfel, au fost depuse 651 de cereri de finanţare cu granturi cumulate de 803 milioane de euro. Dintre acestea au fost declarate ca eligibile, proiecte în valoare de 596 de milioane de euro. Contractate au fost în cele din urmă 326 de proiecte cu o finanţare totală de peste 360 de milioane de euro. „Anul trecut am încheiat primul contract pe POR 2014-2020 și am mers cu un ritm foarte alert. Cred că ne aflăm pe primele locuri în țară la numărul de contracte semnate și sperăm să rămânem așa“, a precizat Bogheanu. Directorul ADR Oltenia a amintit și de proiectul celor trei spitale regionale din România cu finanțare UE, unul dintre ele fiind programat pentru Craiova. Suma totală de 150 de milioane de euro se împarte la trei, deci vorbim de o medie de 50 de milioane de euro pe spital. Dacă totul merge bine, proiectele ar putea fi depuse pentru finanțare „în prima parte a anului viitor“.

Proiectul din judeţul Mehedinţi are o valoare totală de 2,8 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 2,5 milioane de lei. “Lucrările se referă la izolarea termică a pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare, înlocuirea instalațiilor de iluminat și încălzire, montarea unei pompe de căldură și panouri solare, reabilitarea sistemului de evacuare a apelor meteorice etc”, a subliniat Aladin Georgescu, preşedintele CJ Mehedinţi.

3,4 milioane de euro, pentru proiecte din domeniul serviciilor

Al doilea proiect se referă la creșterea eficienței energetice prin reabilitarea Spitalului Municipal „Costache Nicolescu“, beneficiar fiind Consiliul Local Drăgășani. Contractul are o valoare totală de 8,5 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 7,7 milioane lei. „Principalele lucrări se referă la reabilitarea termică, desființarea unor corpuri de clădire și construirea altora”, a precizat primarul localității Drăgăşani, Cristian Nedelcu.

În domeniul dezvoltării serviciilor au fost semnate alte cinci contracte de finanțare, prin care sunt solicitate 3,4 milioane de euro. „Domeniile vizate de investiții sunt: hoteluri și alte facilități de cazare; recuperarea materialelor reciclabile sortate; activități de producție cinematografică, video și programe de televiziune; activități de asistență stomatologică”, a mai spus Marilena Bogheanu, directorul ADR SV Oltenia.