Dolj: Trei tineri din Olt prinși încercând să fure combustibil din rezervorului unui camion parcat în Cârcea

0
408

Trei tineri din comuna Fărcaşele, judeţul Olt, au fost depistaţi în flagrant, azi-noapte, de poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale 4 Craiova, în timp ce încercau să sustragă combustibil dintr-un autocamion. Cei trei sunt acum cercetați penal pentru furt calificat.

Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, azi-noapte, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale 4 Coşoveni au organizat o acţiune, urmărind prevenirea săvârşirii faptelor de furt pe raza de competenţă. Astfel, în jurul orei 02.00, s-a reuşit prinderea în flagrant a trei persoane, cu vârste de 23, 22 respectiv  20 de ani, toţi din comuna Fărcașele, județul Olt, în timp ce încercau să sustragă combustibil (motorina) din rezervorul unui autocamion care se afla parcat în afara părții carosabile, pe DN6, în partea dreapta a sensului de mers Caracal-Craiova, în comuna Cârcea, județul Dolj. Cei 3 bărbaţi se deplasau cu un autoturism, în portbagajul căruia au fost identificate 12 bidoane din plastic de capacități diferite şi un furtun din material plastic. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșoveni în vederea stabilirii întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.