Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Craiova organizează astăzi ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Eugen Negrici, teoretician şi critic literar. Evenimentul va avea loc la ora 13.00, în Sala Albastră (sediul central, strada „Al. I. Cuza” nr. 13). Potrivit Biroului de presă al Universităţii din Craiova, titlul va fi acordat de Senatul Universităţii din Craiova la propunerea cadrelor universitare ale Facultăţii de Litere. Eugen Negrici (n. 28 noiembrie 1941, Râmnicu Vâlcea) a urmat studii filologice şi apoi doctoratul la Universitatea din Bucureşti (1959-1964), în 2011 fiind declarat profesor emerit de Senatul acestei instituţii. A fost profesor şi la Filologia craioveană, la un moment dat ocupând aici funcţia de decan.