Grevă generală în Grecia

0
260

greva-generala-in-greciaO grevă generală declanşată ieri de sindicatele din Grecia, ca formă de protest împotriva unui nou pachet de măsuri de austeritate, a afectat transporturile, administraţia şi sistemul sanitar. Zeci de zboruri au fost amânate, iar unele au fost anulate, în condiţiile în care controlorii de trafic aerian au lansat o grevă de patru ore. Legăturile dintre insulele greceşti şi celelalte zone ale ţării au fost practic blocate, marinarii fiind în grevă pentru a doua zi. În plus, aceştia au în plan prelungirea protestelor şi oprirea feriboturilor în porturi până sâmbătă. De asemenea, angajaţii din administraţia publică şi profesorii s-au alăturat grevei, iar muzeele şi şcolile s-au închis. Doctorii din spitalele de stat tratează pacienţii numai în situaţii de urgenţă.  Parlamentul grec va vota, astăzi, un pachet de măsuri cerut de creditori pentru a continua planul de salvare financiară. Prevederile de austeritate includ scăderea pensiilor şi majorări de impozite în valoare de 4,9 miliarde de euro anual, pentru a debloca următoarea tranşă de fonduri din partea creditorilor internaţionali. Grecia a evitat falimentul în ultimii şapte ani, graţie unui plan internaţional de salvare în cuantum de 86 miliarde de euro. În luna iulie, Atena trebuie să plătească peste 7 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.