Craiova: Jandarmii IJJ Dolj prezenţi la „Zilele Mihai Viteazul”

0
344

jandarmi3Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Dolj, Poliţiei Locale Craiova şi I.S.U. Dolj, vor asigura măsurile de ordine publică pe întreaga perioadă de desfăşurare a manifestărilor cultural artistice cuprinse în programul „Zilele Mihai Viteazul”. Misiunile jandarmilor au în vedere prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte. Totodată, jandarmii îi invită pe participanţii la manifestări să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale, să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia, să manifeste răbdare, spirit de solidaritate, vigilenţă în locurile aglomerate, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să solicite sprijinul acestora în situaţia în care este necesară intervenţia lor. De asemenea, jandarmii îi sfătuiesc pe cetăţenii care participă la aceste spectacole împreună cu minori să manifeste o atenţie deosebită asupra acestora pentru a nu se pierde în mulţime, iar într-o astfel de situaţie să se adreseze forţelor de ordine aflate în dispozitiv.