Conform BBC, Franţa va închide spaţiul aerian deasupra celor 10 stadioane unde se vor disputa cele 51 de meciuri de la turneul final al Campionatului European de Fotbal. Partida Franţa-România va deschide competiţia, care va avea loc în perioada 10 iunie-10 iulie.
Pe lângă închiderea spaţiului aerian pe perioada disputării partidelor de la Euro, Franţa va folosi în premieră şi o tehnologie anti-drone. Autorităţile se tem că teroriştii ar putea folosi dronele ca arme chimice şi biologice împotriva spectatorilor. Aproape 1.500.000 de spectatori sunt aşteptaţi să asiste la paridele turneului final. Fanii care nu au bilete vor putea urmări meciurile din zonele amenajate special în jurul arenelor.
“Este o măsură de descurajare care nu a mai existat vreodată la un eveniment sportiv”, a declarat pentru BBC, şeful securităţii de la Euro 2016, Ziad Khoury.
Poreclit de jurnalişti “Domnul Securitate”, Ziad Khoury anunţă că stadioanele, hotelurile şi peste 110 de locaţii din Franţa vor fi păzite în permanenţă de 15.000 de cei mai buni agenţi de securitate din sectorul public şi privat.
Peste 130 de oameni, între care doi români, au fost ucişi şi mai mult de 350 răniţi, în urma atentatelor produse în Franţa pe 13 noiembrie 2015. Peste 80 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal. Atacurile au fost revendicate de reţeaua teroristă Stat Islamic.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că împreună cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Federaţia Română de Fotbal (FRF) a elaborat Ghidul pentru Campionatul European de Fotbal 2016, ce conţine reguli pentru suporterii români care vor merge la meciurile din Franţa. Ghidul, ce poate fi consultat pe site-ul MAI, arată că suporterii care vor dori să intre pe stadioane trebuie să aibă obligatoriu la ei, printre altele, un document de identitate cu fotografie (paşaport, carte de identitate, permis de conducere).
Suporterii vor trece prin trei filtre successive înainte de a intra în tribune. Potrivit ghidului, la primul se va verifica autenticitatea biletelor cu un marker chimic, pe cel de-al doilea se va realize controlul corporal sumar şi la ultimul se va realize accesul şi controlul biletelor prin turnichete. Accesul pe stadioane se va putea face cu trei ore înainte de începerea partidei, porţile urmând să fie închise la o oră şi jumătate după terminarea partidei. Ministerul Afacerilor Interne menţionează că în Franţa vor fi detaşaţi jandarmi şi poliţişti români pentru a oferi asistenţă suporterilor români. Aceştia vor fi prezenţi, în uniformă de serviciu sau însemne distinctive, în zonele publice şi în Funzone.