Joi, 21 mai, la ora 11.30 are loc la deschiderea evenimentului de voluntariat zefiR Build, pe şantierul din oraşul Piatra Olt, manifestare organizată de Habitat for Humanity România. După deschidere, invitaţii pot participa alături de voluntarii din comunitate şi din Bucureşti să partipe sau să asiste la renovarea casele deteriorate a trei familii din localitate.
În Piatra Olt, comunitatea romă se confruntă cu probleme grave de locuire. Cele mai multe dintre case sunt construite din cărămidă arsă şi se află într-o stare avansată de deteriorare. În 70% dintre cazuri, familiile trăiesc în locuinţe supraaglomerate. Casele nu sunt racordate la reţeaua de apă potabilă, fapt ce le pune în pericol sănătatea. zefiR Build face parte din proiectul „zefiR: Împreună pentru puterea de acţiune”, prin care dorim să îmbunătăţim, în mod integrat, accesul la educaţie, sănătate şi locuite pentru peste 20.000 de persoane care trăiesc în mediul rural şi urban mic din 12 comunităţi din judeţele Dolj, Gorj şi Olt. Cu sprijinul partenerilor din proiect, oamenii din Piatra Olt au format un grup de iniţiativă care să se implice pe termen lung în schimbarea comunităţii lor. Vor construi un foişor unde vor avea activiţăţi pentru copii: promovarea culturii Roma, proiecţii de film şi expoziţii de fotografie. Tot pentru educaţia tinerilor, comunitatea din Piatra Olt beneficiază de un after-school şi de programul Joia Veselă unde fac activităţi recreative.
Derulează programe de eficienţă energetică
Habitat for Humanity România este una dintre cele mai importante organizaţii din România în domeniul locuirii sociale. Viziunea sa este o lume în care toţi oamenii au posibilitatea să locuiască decent. Din 1996 construieşte, reabilitează, oferă consultanţă, suport tehnic şi derulează programe de eficienţă energetică şi de prevenţie şi răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile. În fiecare an, pe şantierele Habitat for Humanity România vin în jur de 1.200 de voluntari internaționali din Statele Unite, Canada, Irlanda de Nord, Olanda, Marea Britanie, Germania, Elveţia etc. Şi peste 40 de echipe de voluntari corporatişti. Aceştia muncesc pe şantierele Habitat for Humanity România, îşi acoperă toate costurile logistice (cazare, masă, transport, recreaţie şi administrative) şi, în plus, vin cu o donaţie consistentă pentru sprijinirea nevoii de locuire decentă în România.
Se bazează pe o abordare integrată privind sănătatea şi educaţia
Proiectul este inţiativa unui consoriu coordonat de Terre des Hommes şi format din Amare Rromentza, Agenţia Împreună, Fundaţia PACT, Fundaţia Pestalozzi, Habitat for Humanity România şi SASTIPEN. zefiR se bazează pe o abordare integrată privind sănătatea şi educaţia, ca arii prioritare de acţiune, alături de locuire – ca domeniu complementar, având la bază dezvoltarea comunitară ca abordare transversală. „Astfel, beneficiarii şi ceilalţi membri din cele 12 comunităţi sunt implicaţi direct în toate etapele de implementare, pornind de la analiza nevoilor comunităţii şi până la evaluarea impactului. Proiectul este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă”, a precizat Ioana Traista, coordonator Comunicare zefiR.