Comisia Europeană a anunțat recent, mai exact la 13 mai a.c., că pentru distribuirea echitabilă a refugiaților, sosiți pe bătrânul continent, se vede obligată să instituie cote pentru fiecare țară membră a UE, ținând cont de produsul intern brut, mărimea populației și nivelul șomajului. Sâmbătă, premierul francez Manuel Valls, având alături pe ministrul de Interne Bernard Cazeneuve și doi deputați ai UMP (opoziție), aflat într-o vizită lângă frontiera franco-italiană, unde sute de imigranți au fost arestați în ultimele zile, a spus că se opune cotelor de azilanți pentru fiecare țară, întrucât nu corespunde propunerilor franceze. „Azilul este un drept, potrivit prevederilor internaționale, aplicabile tuturor țărilor UE. Din acest motiv, numărul beneficiarilor nu poate face obiectul cotelor: ori există cerere de azil, ori nu există”. Premierul francez a oferit, în continuare, câteva cifre, spre a evoca astfel efortul țării sale în tratarea acestei chestiuni sensibile. După 2012, Franța a primit 5000 de refugiați sirieni, 4.500 de irakieni și, potrivit lui Manuel Valls, o repartizare „echitabilă” între țările implicate trebuie să țină cont de eforturile deja consimțite de fiecare. În discuția despre cotele de imigranți evocat a fost „principiul solidarității”. În prezent, Franța, Italia, Germania, Suedia, Regatul Unit au pe teritoriul lor 75% din refugiații cu solicitare de azil în Europa. Ideea Comisiei Europene a fost criticată energic și de Nicolas Sarkozy, la o reuniune publică a partidului său (UMP). Evident, fără a mai pomeni de propriul aport în starea actualăd e lucruri din Libia, principala țară din nordul Africii, considerată loc de îmbarcare. Măsura Uniunii Europene ar trebui dezbătură în perioada 15 – 30 iunie a.c.. Ea a fost gândită ca fiind menită să prefigureze nașterea unei politici europene în fața emigrației clandestine, prezentată fiind de primul vice-președinte Frans Timmerman. Ridică însă probleme, după cum se vede. Anticipate de Jean- Claude Juncker, președintele Comisiei Europene: „nici o țară nu trebuie lăsată singură în fața presiunii imigranților”. Irlanda, Danemarca și Regatul Unit au un drept de derogare în virtutea Tratatului de la Lisabona, deși Dublinul a precizat că acceptă cota de refugiați. Concomitent, Bruxellesul lucrează și la un plan de intervenție militară, cu mandat ONU, contra vaselor de traficanți, aflate în coastele Libiei. Criza este de amploare și, după cum se vede, modalitatea obținerii dreptului de azil în UE a devenit vetustă. Frans Timmerman a făcut apel la luciditate, dar lucrurile sunt mult mai complicate. O astfel de problemă, la noi nu se discută în spațiul public deși România este membră a UE. Cu alte cuvinte în nici o împrejurare nu se poate excepta, de la recomandarea expresă a Bruxellesului. Ce vom face cu imigranții „repartizați” este de analizat, mai ales că, nu puțini români, și cifra este de ordinul milioanelor, se află deja plecați de acasă în căutare de lucru, în țări membre UE.
