Au înnebunit salcâmii

0
343

Este vremea salcâmilor, a trezirii la viaţă a naturii, iar fenomenul nu poate fi trecut cu vederea. Autorităţile locale din Desa, Celaru şi Poiana Mare au ţinut să sărbătorească primăvara, sub genericul „Ziua salcâmului”. Oamenii au venit, cu mic, cu mare la iarbă verde şi s-au bucurat de vremea frumoasă, de mititei şi de bere.

La Poiana Mare, tradiţia Sărbătorii salcâmului are zeci de ani de vechime. „Este un eveniment foarte vechi, care nu şi-a pierdut din valoare de-a lungul anilor. Bătrânii spun că totul a început demult, când în ideea de a construi un liceu în comună, era nevoie de fonduri. S-a făcut apel la oamenii plecaţi din sat în toate colţurile ţării. Au venit aproape toţi şi fiecare a contribuit după posibilităţi. Cşădirea s-a ridicat, este vorba de actualul imobil în care funcţionează Şcoala nr.3. De atunci, an de an organizăm sărbătoarea. Având un buget de austeritate, nu ne-am permis, acum, să invităm formaţii de muzică sau interpreţi, dar şi aşa lumea petrece şi se simte bine. Cred că sunt câteva mii de oameni la petreceri, înclusiv din localităţile învecinate”, a declarat  Marin Vintilă, primarul comunei Poiana Mare.

Tradiţie veche de 34 de ani

La Desa, aceeaşi sărbătoare, entuzuasm la fel de mare, lumea petrece şi nu se dă în lături de la distracţie. „Este o tradiţie veche de 34 de ani, născută la iniţiativa profesorului de istorie Marin Oprişan, pe care vrem s-o păstrăm. Am reuşit să aducem formaţii şi interpreţi de muzică populară, iar lumea se simte foarte bine. Aşteptăm să ne onoreze cu prezenţa preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, prefectul de Dolj, Nicolae Sorin Răducan, şi preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda”, a spus primarul din Desa, Iulian Bîlteanu. Acelaşi entuziam şi la Celaru, unde se sărbătoreşte „Ziua salcâmului”.