Azi şi mâine se dispută returul sferturilor de finală din Champions League. Dacă Real Madrid, Manchestey City şi Inter Milano sunt cu un picior în semifinale, cel mai atractiv sfert la a doua manşă rămâne cel din seara aceasta, de pe “Diego Armando Maradona”, unde napoletanii speră să răstoarne acel 0-1 de pe San Siro, cu AC Milan. Aşadar, viitoarea campioană din Serie A versus actuala deţinătoare a scudetto, “diavolii” având, pe lângă avantajul din tur, şi ascendentul moral al recentului succes cu 4-0, din campionat, chiar pe “Maradona Arena”. Un sezon antologic făcut de Napoli, un public extraordinar şi revenirea golgheterului Osimhen sunt atuurile trupei lui Spalletti deseară, lipsită de doi titulari obişnuiţi, Kim şi Anguissa, după deciziile lamentabile luate de Istvan Kovacs, la meciul tur.
„Voi fi fericit doar dacă ne calificăm. Vrem să câștigăm, fără să facem prea multe calcule. Nu există niciun risc în acest meci. Riscăm doar fericirea infinită. Această atenție la detalii poate face diferența” a spus Spalletti.
“Să ne gândim să ne apărăm ar fi o greșeală, avem un avantaj minim în fața unei echipe care a marcat în medie 3-4 goluri acasă în Liga Campionilor. Fără baricade, nu este în ADN-ul acestei echipe și nu ține de tradiția clubului. Cine folosește cel mai bine oportunitățile care apar, câștigă” a declarat Pioli.
Echipe problabile:
Napoli: Meret – Di Lorenzo, Rrahmani, Jesus, Mario Rui – Ndombele, Lobotka, Zielinski – Politano, Osimhen, Kvaratskhelia. Antrenor: Luciano Spalletti
AC Milan: Maignan – Calabria, Kjaer, Tomori, Hernandez – Krunic, Tonali – Diaz, Bennacer, Leao – Giroud. Antrenor: Stefano Pioli.
Marţi, ora 22.00: Napoli – AC Milan, în tur 0-1, Chelsea – Real Madrid, în tur 0-2
Miercuri, ora 22.00: Bayern Munchen – Manchester City, în tur 0-3, Inter Milano – Benfica Lisabona, în tur 2-0.