Prin referendumul istoric, organizat duminică, de Recep Tayyip Erdogan, Turcia se depărtează de Europa pentru a se alinia la practica politicilor Orientului Mijlociu: moda guvernului autoritar, mai mult sau mai puţin temperat. Ţară membră a NATO şi, din 2005, candidată la aderarea la UE, Turcia joacă un rol esenţial în echilibrul geopolitic şi geostrategic al regiunii. S-a vorbit chiar de un model turc, care făcea posibilă coexistenţa islamului cu democraţia şi succesul economic. Locul 15 în economia mondială, cu un dinamism demografic de luat în seamă – 80 de milioane de locuitori – Turcia era plasată în grupul ţărilor emergente. Referendumul de duminică, pentru o reformă constituţională vizând ranforsarea puterilor preşedintelui actual, complică teribil lucrurile şi chiar dacă analiştii vorbesc de două ţări – o Turcia oraşelor care a votat „NU” şi o alta care a votat „DA” – polarizarea este mai resimţită ca niciodată. În pofida unor contestări din partea opoziţiei, liderul truc, Recep Erdogan a luat, prin referendumul de duminică privind revizuirea constituţională, „ţara în mâini”. Mai exact a obţinut ceea ce dorea. Într-o lună va schimba componenţa Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru început va dizolva acest organism, apoi va numi direct o treime din membrii, celelalte două treimi fiind numite de un Parlament pe care îl controlează.
Referendumul îi permite, aşadar, obţinerea unui control total asupra înaltei jurisidicţii şi, pe cale de consecinţă, asupra tuturor magistraţilor. Asta după ce reuşise epurarea unui mare număr de judecători, în urma loviturii de stat eşuate. Într-o altă ordine de idei se vorbeşte, deja, de convocarea unui congres extraordinar al partidului său, AKP, pentru a prelua conducerea. Cu o opoziţie firavă, prin arestarea unui mare număr de deputaţi HDP (partid de opoziţie şi pro-kurd), Recep Erdogan are puterea deplină şi continuă războiul propriu cu kurzii. Ţara traversează numeroase traumatisme, confruntându-se cu un aflux de refugiaţi sirieni, dar şi cu atentate mortale, iniţiate de celulele locale ale Statului Islamic. Uniunea Europeană „bâjbâie” şi nu ştie ce să mai întreprindă, ţinând cont că, Turcia poate zăgădui fluxul migrator către Europa. Impermeabil la orice critică, prompt în a replica la orice observaţie a liderilor europeni, denunţând un complot global, Recep Tayyip Erdogan are toată puterea „în braţe”. Ceea ce nu este bine nici pentru Turcia, nici pentru Europa. Cu toate acestea, partizanii preşedintelui turc afirmă că reforma constituţională prevăzută este necesară, într-un moment în care Turcia are nevoie de un Executiv puternic şi stabil, întru-cât se confruntă cu ameninţări privind securitatea, dar şi economice. Potrivit reformei constituţionale, postul de prim-ministru, actualmente ocupat de Binali Yildirim va dispărea, starea de urgenţă va putea fi instituită în caz de “ameninţare contra ţării şi acţiuni violente care pun naţiunea în pericol”. Alegerile legislative şi prezidenţiale se vor ţine simultan, o dată la cinci ani, faţă de patru ani, în prezent. Numărul deputaţilor va creşte de la 550 la 600, iar vârsta eligibilă pentru un deputat va fi de 18 ani, faţă de 25. În vârstă de 63 de ani, Recep Tayyip Erdogan, ales preşedinte în august 2014, după 12 ani ca premier, va putea fi reales, fără a se ţine cont de mandatul actual. Ceea ce înseamnă că ar putea rămâne în fruntea ţării până în 2029, când va împlini vârsta de 75 de ani.
