În seria spectacolelor lectură „Autorii sunt în sală” inițiate în anul 2013, Teatrul Național „Marin Sorescu” propune o nouă premieră. De data aceasta, regizorul Mircea Cornișteanu s-a oprit asupra piesei „Ospiciul local”, aparținând dramaturgului Flavius Lucăcel. Spectacolul va fi prezentat vineri, 24 aprilie, de la ora 17.00, în Sala „Ion D. Sîrbu”, și îi va avea în distribuție pe Raluca Păun (Lola), Anca Dinu (Greta), Angel Rababoc (Roli), Valentin Mihali (Lulu), Adrian Andone (Tinoleti), Mircea Cornișteanu (Vocea de la difuzor). Intrarea publicului va fi liberă.
Flavius Lucăcel (n. 26 august 1968, Aluniş, județul Sălaj) este unul dintre dramaturgii români remarcați în ultimii ani. A debutat cu poezie în revista „Tribuna”, la Cluj, în 1992, iar cu teatru în revista „Thalia”, tot de la Cluj, în 1993. A publicat volumele de teatru „Trilogia spațiului închis” (Editura „Eikon”, 2006), „Marțianul Telemah” – distins cu Premiul „Piesa anului” la Clubul Dramaturgilor București (Editura „Eikon”, 2008), „Ceai de fluturi / Butterfly Tea” (Editura „Limes”, 2009) „Tutungeria / Tobacconist’s” (Editura „Limes”, 2010), „Trecătoarea Pisicii / The Cat’s Gore” (Editura „Limes”, 2011) „Vecinii, memoria Holocaustului” (Editura EDU, 2012), „Ospiciul local” (Editura Caiete Silvane, 2013).
I s-au jucat spectacolele „Fisura” – regia Victor Olăhuț (Euphoria Music Hall, Cluj-Napoca 2012); „Scoici pe nisipul fierbinte” – regia Sorin Misireanțu, sub denumirea „Hell’s Cabaret”,Teatrul Național Cluj-Napoca, 2012, „Fisura” – regia Victor Olăhuț, Godot Café Teatru (2014).