Șomerii de peste 40 de ani, ajutați să se redescopere

0
696

Asociaţia de Studii Socio-Economice, Craiova şi Asociaţiei Fantom, Bistriţa derulează un parteneriat strategic finanţat de Comisia Europeană în cadrul programului ”Erasmus+”, pe tema sprijinirii adulților șomeri de lungă durată. Proiectul se intitulează „Gamification for hard-to-reach adults – Noi orizonturi pentru re-angajarea și re-mobilizarea adulților aflaţi în șomaj pe termen lung” și vizează să susţină adulții șomeri pentru a aduce o schimbare profesională sau socială în viața lor.

Coordonatorii acestui proiect susțin că lucrul cel mai important este ca oamenii să-şi recapete încrederea în ei înșiși și să nu se simtă marginalizaţi de comunitate. „În acest scop am încheiat un protocol de colaborare cu AJOFM Dolj, având ca scop diminuarea şomajului de lungă durată, precum şi intensificarea măsurilor de stimulare a ocupării în zonele care se confruntă cu problemele economice şi sociale”, a declarat Alina Rotariu, unul dintre reprezentanții Asociaţiei de Studii Socio-Economice Craiova. Grupul-ţintă al proiectului sunt șomeri care îndeplinesc următoarele cerințe: au vârsta de peste 40 ani, au absolvit liceul, sunt șomeri de lungă durată și dețin competențe de bază în utilizarea calculatorului.

Mai multe țări sunt implicate în proiect

Proiectul respectiv se derulează pe o perioadă de doi ani, mai multe instituții europene fiind implicate în cadrul acestuia. Coordonatorul este Asociația „Pistes-Solidaires” din Franța, iar partenerii sunt Asociația de Studii Socio-Economice, România, Asociația Fantom din România, Universitatea din Chester și Universitatea Coventry din Marea Britanie, Camera de Comerț și Industrie  Sabadell din Spania, Asociația „Cookie Box”, tot din Spania, Aile ve Sosyal Politikalar Ankara Il Müdürlügü din Turcia, Universitatea din Helsinki, Finlanda și Fundația „Donna Risorsa” din Italia.

Educație prin joc

Proiectul propune o creștere a nivelului de educație a persoanelor în vârstă de peste 40 de ani. Potrivit inițiatorilor acestui proiect, stimularea educației este făcută prin joc audio-vizual pe platformă digitală. „Educația prin joc, folosită pentru adulții greu accesibili, doreşte să identifice și să operaționalizeze strategii puternice de jocuri digitale pentru susţinerea abilităţilor antreprenoriale. De asemenea, ne-am propus să creștem disponibilitatea de a construi – gamification – între mentori adulți, să includem grupuri greu tangibile de adulți în procesele de gamification captivante și abilitarea adulților. Vom întocmi o documentație pe bază de experiență pentru a sprijini educatorii de adulți și mentori din întreaga Europă”, a mai precizat Alina Rotariu.

„Gamification este una dintre cele mai promițătoare abordări”

Potrivit coordonatorilor acestui proiect, abordarea de bază este de a schimba mentalitatea și de a genera măsuri în comunitate pentru integrarea unor oameni încă capabili să muncească. „Gamification este una dintre cele mai promițătoare abordări în curs de dezvoltare pentru a ajunge să re-mobilizeze grupurile unor astfel de adulți”, a mai spus Alina Rotariu. Proiectul se bazează direct pe raportul global al Grupului Comun de Cercetare din 2013, intitulat jocuri digitale pentru emancipare și incluziune, solicitat să sprijine politica Comisiei în domeniul incluziunii și responsabilizării în cadrul strategiilor Europa 2020.

Cei interesaţi de a se implica în activităţile proiectului pot găsi mai multe informaţii pe pagina web: http://asse.rotind.ro