Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vor organiza duminică, 21 aprilie, prima ediţie a Concursului interjudeţean de folclor „La izvor de cântec oltenesc”. Acesta se va desfăşura la Căminul Cultural Bratovieşti, cu începere de la ora 10.30, pe secţiuni şi pe grupe de vârstă. Îi vor urma, de la ora 14.30, recitaluri susţinute de trei invitate, soliste de muzică populară: Anda Popescu – studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova şi membră a Ansamblului Folcloric „Izvoraşul”, Angelica Mirea – profesoară de muzică la Liceul Teologic din Târgu Jiu şi colaboratoare a Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Mihaela Jianu – profesoară la Şcoala Gimnazială Bratovoeşti şi colaboratoare a Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”. Cei mai buni concurenţi vor fi răsplătiţi cu premii în cadrul unei festivităţi anunţate pentru ora 15.30.