Aproape o mie de doljeni au petrecut zilele de sărbătoare la Urgenţă – Ospăţul de Paşte i-a băgat în spital

0
381

De sărbătorile pascale, anul acesta, s-a depăşit orice record în materie de excese alimentare şi bahice. Dovada grăitoare: aproape o mie de doljeni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au mâncat sau au băut prea mult. Drobul, ouăle roşii, friptura de miel, dar mai ales alcoolul consumat fără măsură le-au venit multora de hac. Din noaptea de Înviere şi până ieri, în camerele de gardă sau la Serviciul Judeţean de Ambulanţă a fost agitaţie mare indiferent că medicii au avut sub supraveghere de victime ale abuzului de vin sau bucate tradiţionale. Desigur, din peisaj nu au lipsit nici pacienţii transportaţi la spital în urma unor agresiuni ce s-au petrecut tot pe fondul consumului de alcool.

De parcă zilele ar fi intrat în sac, cei mai gurmanzi s-au aşezat la masă încă de duminică dimineaţa şi nu s-au mai ridicat decât după intervenţia medicilor chemaţi de urgenţă să le dea primul ajutor. S-a păstrat aşadar tradiţia anilor din urmă ca, de sărbători, mesele bogate, stropite din plin cu alcool, să aglomereze până la refuz camerele de gardă ale spitalelor. Nici anul acesta nu s-a făcut excepţie de la regulă şi, în zilele de Paşte, drobul, friptura de miel sau ouăle roşii au adus la spital nu mai puţin de 977 de pacienţi. În plus, aşa cum era de aşteptat, consumul exagerat de alcool a provocat evenimente neplăcute, din meniul zilelor de sărbătoare fiind nelipsite agresiunile. Zece doljeni au avut nevoie de asistenţă medicală după ce au fost implicaţi în diverse altercaţii.

Obişnuite cu recordurile în materie de pacienţi bine ameţiţi de aburii alcoolului, cadrele medicale ţin totuşi să tragă un semnal de alarmă mai ales în privinţa celor care ajung în stare de ebrietate. „Foarte mulţi pacienţi s-au prezentat la Urgenţă, fie din cauza abuzului de alcool, fie din cauza exceselor alimentare. Unii dintre ei au suferit traumatisme. Au existat, ca de obicei, şi destul de multe agresiuni pe fondul consumului de alcool. Foarte mulţi dintre ei nici nu recunoşteau că au băut, dar îi dădea în vileag mirosul”, a declarat dr. Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Bolnavii cronic au avut cel mai mult de suferit

Majoritatea celor care au solicitat şi de această dată intervenţia medicilor sunt bolnavi cronic care au uitat de recomandările medicilor şi s-au înfruptat din bucatele tradiţionale fără să mai ţină cont de consecinţe. Au ignorat regimul alimentar şi tratamentul prescris de medic şi, de Paşte, au dat medicamentele şi restricţiile de orice fel pe meniul de sărbătoare. Iar ospăţul nu a fost tocmai uşor de digerat. Tentaţi de mesele îmbelşugate, foarte mulţi pacienţi s-au ales cu suferinţe digestive, dar şi cu suferinţe cardiovasculare fiind nevoiţi să-şi petreacă sărbătorile pe patul de spital.

În această perioadă, medicii nu s-au confruntat însă numai cu urgenţe, ci şi cu cazuri sociale, oameni „uitaţi” în spital de rude. Destul de mulţi au fost şi bolnavii cronic care s-au gândit că un consult medical ar fi numai bun în perioada sărbătorilor pascale. Ca în fiecare an, aceste aşa-zise urgenţe au dat bătăi de cap, mai ales prin prisma faptului că au aglomerat fără motiv camerele de gardă.

Peste 200 de solicitări la Ambulanţă pentru fiecare zi de sărbătoare

Şi ambulanţele au fost solicitate din plin în cele trei zile de sărbătoare. Medicii spun că numărul doljenilor care au sunat la 112 a crescut cu 30%, cele mai multe apeluri înregistrându-se chiar în noaptea de Înviere. Şi în noaptea de 15 spre 16 aprilie a.c., pe fondul consumului de alcool, echipajele de pe ambulanţă au fost solicitate să intevină la Terpeziţa după ce trei localnici s-au bătut. „A fost un volum de muncă cu 30% mai mare decât într-o zi obişnuită. Am avut solicitări înregistrate din cauza abuzului de alimente cum ar fi colicile biliare, am avut cardiaci decompensaţi, dar şi cazuri de consum excesiv de alcool. S-a înregistrat şi un accident rutier cu patru victime, dar fără decese”, a precizat dr. Iulia Stănculescu, director medical la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj.