Ştiinţa joacă azi, la Voluntari

0
520

După şapte victorii consecutive în Liga I, Universitatea Craiova întâlneşte astăzi, de la ora 20.30, în deplasare, pe FC Voluntari. Ştiinţa nu a pierdut niciodată pe terenul Voluntariului, înregistrând, cu excepţia remizei din actualul campionat, numai succese. Biletele pentru suporterii olteni costă 30 de lei pe arena “Anghel Iordănescu”. După etapa a 2-a a play-off-ului, campionatul ia o pauză de două săptămâni, pentru meciurile echipelor naţionale.

FC Voluntari – Universitatea Craiova, ora 20.30, arena “Anghel Iordănescu”

FC Voluntari: M. Popa – Ricardinho, D. Ciobotariu, Tamaş, Armaş, Briceag – Droppa, I. Gheorghe, Raţă – Budescu – Nemec. Rezerve: Râmniceanu – Achim, Costin, Fulop, Helder Tavares, Marcelo Lopes, Meleke, Merloi.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu – Mateiu, Creţu – Cîmpanu, Gustavo, Ivan – Markovic. Rezerve: Lazar – Conte, Vlădoiu, Nistor, Baiaram, Vînă, Căpăţână, Roguljic, Koljic.

Arbiru: Marian Barbu (Făgăraş).

Liviu Ciobotariu: “Întâlnim o echipă într-o formă foarte bună, o echipă care vine după șapte victorii consecutive, ceea ce nu e la îndemâna oricui. E o echipă cu jucători foarte buni, cu jucători de viteză. Ivan, Baiaram, Cîmpanu sunt jucători foarte rapizi care pot face diferența. Și atacanții lor sunt într-o formă foarte bună și aici mă refer la Markovic și la Koljic. Noi ne-am dorit să fim în play-off, am luptat să fim aici. Vrem să ne ridicăm la nivelul competiției. Când câștigi șapte partide la rând îți dă o încredere fantastică. Trebuie să fim exacți în tot ce facem, să pregătim foarte bine jocul”.

Laurenţiu Reghecampf: “Va fi un meci dificil, ţinând cont de faptul că vom juca pe un teren mai mic, nu ştim nici condiţiile, la ultima partidă am avut mari probleme, a fost o mocirlă, sperăm să avem condiţii mai bune, fiindcă avem jucători care sunt predispuşi la combinaţii, dar sper să ne adaptăm. Voluntariul a avut ocazii bune de a marca la CFR şi îşi doresc şi ei să facă primele puncte în play-off. Voluntari are jucători cu mare experienţă, care pot face diferenţa, Tamaş şi Budescu sunt importanţi, dar valoarea celor de la Voluntari nu stă numai în cei doi, au un grup puternic, care meritat s-a calificat în play-off, au făcut meciuri solide. Voluntari este echipă bine organizată defensiv şi cu jucători buni pe atac sau mai ales pe contraatac. Suntem din nou prima echipă care joacă în etapa din play-off şi printr-o victorie am pune presiune pe celelalte echipe şi am căpăta şi noi un pic de moral”

Prefaţa LPF:

“19 februarie 2022, FC Voluntari – Sepsi OSK 3-1: a fost singurul succes reuşit de ilfoveni în ultimele opt runde, interval în care au mai înregistrat trei remize şi patru partide pierdute.

Universitatea Craiova vine după șapte victorii succese consecutive, aceasta fiind şi cea mai bună serie cu succes înregistrată în carieră de Laurenţiu Reghecampf pe prima scenă.

Oltenii au cel mai bun atac din campionat, 58 de goluri marcate, dintre care 34 în repriza secundă.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 16 ori, un joc a fost câştigat de ilfoveni, 12 de către craioveni, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.

Primul duel a avut loc pe 28 august 2015, FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-2.

Singurul succes în campionat din contul ilfovenilor: 13 decembrie 2015, Universitatea Craiova – FC Voluntari 1-2.

Cea mai mare diferenţă de scor: 4 februarie 2017, Universitatea  Craiova – FC Voluntari 5-0.

Craiovenii au marcat cel puţin un gol în fiecare dintre cele opt deplasări din Liga 1 de pe terenul grupării din Voluntari.

Cea mai recentă dispută directă: 11 decembrie 2021, FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-1, goluri înscrise de Ricardinho, respectiv I. Vînă.

Liviu Ciobotariu vs Laurenţiu Reghecampf în Liga 1: 5 jocuri – o victorie Ciobotariu – 3 succese Reghecampf – o remiză.

Mediile de vârstă: FC Voluntari – 26 ani şi 5 luni; Universitatea Craiova – 25 ani şi 10 luni.