O interogaţie cu tâlcul ei: dar „dăbulenii ce zic?”

0
83

Carol dabuleniIstoricul Adrian Cioroianu, fiu al Craiovei, actualmente ambasador al României pe lângă UNESCO, fost o vreme şi şef al diplomaţiei de la Bucureşti, cadru didactic universitar, autor prolific, comentează în cartea sa „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor” (Ed. Curtea veche, 2013) despre legenda relaţiei lui Carol I cu ţăranii din Dăbuleni. O legendă cunoscută şi, pentru respectarea adevărului, trebuie spus că istoricul Adrian Cioroianu nu este singurul care o narează, chiar dacă o face cu har şi oricum mai ispititor decât alţii. Pe 7 mai 1866, când cel care avea să devină, curând, Carol I, domnitor al Principatelor Române Unite, după abdicarea forţată a lui A. I. Cuza, afla că grănicerii recrutaţi din rândul ţăranilor, care păzeau linia Dunării, informaţi fiind că „ciocoii l-au dat jos pe Cuza”, ca să le ia pământurile, refuzau să-l recunoască drept domnitor pe Carol I, dispuşi fiind chiar să se deplaseze la Bucureşti. După o discuţie, la Craiova, a reprezentaţilor grănicerilor cu cei ai Prefecturii, s-ar fi ajuns la un consens. Aşa se povesteşte. Adrian Cioroianu nu omite să adauge că aceşti olteni din Dăbuleni se vor bate ca nişte lei în Războiul de independenţă, scriind o pagină măreaţă de istorie. Şi ani de-a rândul, de fiecare dată, după cele întâmplate în 1866, când avea de luat o decizie importantă, regele Carol I se interesa de părerea celor din Dăbuleni: dar oare dăbulenii ce zic? Adică ce zicea poporul. Fiindcă asta e simbolistica. Cum toate poveştile istoricului Adrian Cioroianu se încheie cu o morală, de această dată se conchide astfel: un conducător înţelept este dator să fie atent la talpa ţării. Şi întotdeauna, de-a lungul timpului, aserţiunea s-a verificat. Rostirea regelui Carol I legată de „dăbuleni”, regăsită în anecdotica zonei, are, cum spuneam, tâlcul ei. Schimbând ceea ce trebuie schimbat, pentru a ajunge la zilele noastre, desemnarea domnului ing. Narcis Dan Purcărescu, prin hotărâre de guvern, să exercite cu caracter temporar, prin detaşare, în condiţiile legii, funcţia de prefect al judeţului Dolj, stârneşte – păstrând proporţiile – o cvasi-uimire, nu identică, desigur, dar apropiată de cea a grănicerilor din Dăbuleni la vestea venirii lui Carol de Hohenzolern în ţară. Că pe nimeni nu mai interesează, momentan, ce spun, de pildă, primarii, militanţii, alegătorii partidului câştigător detaşat al alegerilor legislative prin părţile locului este o altă discuţie. Că pe nimeni nu interesează dacă, de pildă, ing. Narcis Dan Purcărescu, extras de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, „se poate descurca”, în respectiva demnitate, învestit fiind ca reprezentant al guvernului în teritoriu, nu se mai pune. Suntem în progres sau… în regres? Democratic gândind.