Credem că până la începutul lunii aprilie discuţiile dintre reprezentanţii ministerului de Finanţe şi reprezentanţii mediului de afaceri se vor încheia iar la jumătatea lunii aprilie Legea Prevenţiei va intra în dezbatere parlamentară.
Firmele vor avea 3 luni la dispoziţie pentru remedierea unei probleme constatate de către inspectorii ANAF, iar lista contravenţiilor pentru care va fi aplicată legea va include 396 de nereguli.
În proiect se prevede ca în termen de maxim cinci zile lucrătoare de la data expirării termenului de remediere, agentul constatator are obligaţia să reia controlul, completând planul de remediere.
Dacă se constată că contravenientul nu a respectat măsurile stabilite în termenul acordat, agentul constatator încheie un alt proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, prin care persoana competentă aplică sancţiunea/sancţiunile contravenţionale cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Potrivit acestui proiect, contravenientul beneficiază de măsurile privind posibilitatea conformării o singură dată pentru oricare dintre contravenţiile menţionate.
Prin această lege se doreşte modelarea unui comportament de control al organelor abilitate de maniera unei intervenţii cât mai limitate în timp în activitatea agenţilor economici.
BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ