Nu doar rolul de oglindă!

0
43

8.000 de numere ale cotidianului regional “Cuvântul Libertăţii” din Craiova, câte celebrăm astăzi, coincid celor aproape 26 de ani de la apariţia publicaţiei menţionate. Spunem “aproape” fiindcă ziua de 26 decembrie 1989 marchează, de fapt, apariţia primului număr al cotidianului local, sub noua denumire, “Cuvântul Libertăţii“, eclozat din fostul ziar “Înainte“, cu bunele şi relele acestei paternităţi juridice. Consemnând zi de zi, prin “istoricii săi ai  clipei” – cum a numit Albert Camus ziaristul – fapte mari şi mici, relatări şi opinii dintre cele mai diferite, dezvăluiri, timp de 8.000 de zile, ziarul a devenit o istorie în mers a zonei. Şi orice rezumat al acestei istorii, de fapt greu posibil, nu poate fi decât subiectiv, prilejuind totuşi putinţa de a privi în urmă, pregătind, dacă nu viitorul, atunci ziua de mâine. Cu ani în urmă, scriitorul Octavian Paler, el însuşi eminent ziarist, cu state vechi, plecat dintre noi, scria undeva în “Polemici cordiale” că “istoricii clipei au de învins o prejudecată destul de răspândită“. Aparent, misiunea lor s-ar putea defini printr-o sintagmă: dezvăluirea adevărului. Fireşte, nuanţa scriitorul, “adevărul înseamnă mult mai mult, dar el nu înseamnă totul (…) fiindcă ziaristul nu se poate mulţumi să joace un rol de oglindă. Oricât de fidelă, o oglindă nu va îndrepta niciodată în lume nimic. Nu va micşora răul şi nu va ajuta binele să triumfe“. Reflectând lumea, aceasta nu se poate face, aşadar, mai dreaptă. Şi oare ne este indiferent ce se vede în oglindă? Fiindcă atunci ziaristul ar putea fi confundat cu un grefier impasibil al evenimentelor. Ne-ar conveni aşa ceva? Categoric nu. Iubind adevărul, în acelaşi timp trebuie iubită şi speranţa, căci, dacă adevărul este “ceea ce există“, speranţa este acea parte din ceea ce există, care nu vrea niciodată să se aşeze în genunchi, care refuză să se consoleze şi să se împace cu răul. Să mai adăugăm că între un istoric şi “un istoric al clipei” există destule diferenţe, tot de la Octavian Paler citire, dincolo de faptul că unul are nevoie de răbdare, iar celălalt nu şi-o poate permite. Fiind mereu în contratimp. Sub maximă presiune. Nici un istoric nu e în pericol să moară în războaiele pe care le consemnează. În schimb un “istoric al clipei” ştie că există împrejurări când a tăcea este un mod de a spune “da”. Cu alte cuvinte, dacă o oglindă nu poate alege ceea ce reflectă, un istoric al clipei, adică un jurnalist, nu-şi poate apăra onoarea decât refuzând riscul de a avea vreodată pe mâinile sale şi altfel de pete, în afara celor pe care le lasă tasta calculatorului astăzi, cerneala şi pasta pixului, până mai ieri.

8.000 de numere de ziar înseamnă o vârstă matură. Când întrebările de tot felul caută răspunsuri pe măsură. Nu există eveniment major, de orice natură, în viaţa Doljului, pe care slujitorii “Cuvântului Libertăţii” să-l fi ratat prin absenţă. De la inundaţii la alegeri democratice de tot felul. De la deschiderea anului şcolar sau universitar la inaugurarea aeroportului. De la vizite importante ale unor demnitari străini, dar şi ai ţării, prin părţile locului, până la prezentarea trenului Hyperion, o performanţă tehnică locală. De la viaţa de zi cu zi a cetăţii – reabilitarea Grădinii Botanice, a Parcului Romanescu – la proiectele de tot felul implementate de administraţiile publice locale doljene. De la starea câmpului la starea de sănătate a populaţiei ş.a.m.d. Presa craioveană, aşa cum e ea, nu traversează de bună seamă faste momente. La care nu s-a ajuns întâmplător. Ci şi prin distrugerea premeditată a unei infrastructuri, ce permitea difuzarea optimă a presei de toate felurile, dar şi a cărţii. Beletristică şi de orice altă natură. Şi nu este o criză de credibilitate, cât una de altă natură, complexă, oricum neîntâlnită în importantele ţări ale Uniunii Europene, cum însuşi Excelenţa Sa, ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, la „Întâlnirile SpectActor”, de acum ceva vreme, încerca să desluşească. Cu siguranţă şi din cauza reţelelor de socializare, temporar “mai credibile” decât mass-media, prin impulsul lor anti-instituţional, anti-elitar, auto-suficient… deghizat. Facebook-ul a devenit, galopant, o instituţie.

În peisajul mass-media din Craiova, “Cuvântul Libertăţii” se legitimează nu atât prin vârsta sa robustă, cât şi prin vocaţia dovedită că este unul dintre stâlpii falnici de susţinere ai democraţiei. Poate nu “dăm ora exactă a Doljului”, dar căutăm informaţia clară, completă, convingătoare, facem empatie la veştile bune şi ne întristăm la neîmpliniri. Ştim bine câteva lucruri, derivate din axioma conform căreia nu se poate trăi liber decât acceptând constrângerile unei morale. Şi de aici ştim că a preţui nu e o datorie, ci un drept pe care nu toţi şi-l pot cucerii. Apoi, a dispera înseamnă a da dreptate celor care te-au făcut să disperi. Am fugit de dogmatism ca dracul de tămâie, expresie nu tocmai academică. Fiindcă, în variantele lui, dogmatismul îşi închipuie că rezolvă întrebările şi greutăţile, ocolindu-le. Şi adesea refuză să le rezolve, cu iluzia că, poleindu-le, le şi înlătură. Oricum, fără libertatea de a critica nu există elogiu adevărat, şi astăzi, preţuind cititorii noştri, ca dintotdeauna, aducem un omagiu tuturor celor care de-a lungul timpului şi-au fixat semnătura în coloanele ziarului, participând într-un fel, prin sudoarea şi inteligenţa lor, la apariţia publicaţiei, alături de inegalabilii tipografi de la S.C. Alma DCMI S.R.L.

8.000 de numere înseamnă pentru “Cuvântul Libertăţii” o clipă de bilanţ şi de reverie. Doar atât. Fiindcă mâine e o altă zi.