La mulţi ani, „Cuvântul Libertăţii”!

0
254

Realizez acum, după atâţia ani de stat în Craiova, că o parte a vieţii oraşului am cunoscut-o prin paginile ziarului acesta, cel mai vechi cotidian post-decembrist al oraşului. Cu alte cuvinte, ziarul a fost ca o fereastră deschisă spre lume, prin paginile lui, condeiele talentate ale reporterilor surprinzând toată culoarea, drama, comedia, tensiunile, succesele şi insuccesele oamenilor care ne sunt alături.

Editorialele lui Mircea Canţăr, mereu pline de vervă, când critice, când şăgalnic înţepătoare, niciodată însă neangajate, mi-au relevat ce înseamnă jurnalistul cetăţean, responsabil faţă de destinele urbei. Devotamentul Margăi Bulugean pentru reflectarea devenirii tinerilor, apropierea ei de lumea studenţilor craioveni, patriotismul plin de căldură al articolelor despre românii din afara României, bucuria de a şti că este un absolvent al universităţii pe care acum o conduc m-au „împrietenit” şi mai mult cu ziarul pe care astăzi îl aniversăm. Problematica socială, abordată de Carmen Zuican, sau cea culturală, ce poartă semnătura mereu inspirată a Magdei Bratu, un alt absolvent al nostru cu care colegii noştri de la Litere sigur se mândresc, colaborările prestigiosului nostru coleg George Popescu, eminent italienist şi subtil cunoscător al vieţii culturale europene, pasionantele articole sportive au însemnat ani la rând începutul unei noi zile.

„Cuvântul libertăţii” şi gustul primei cafele!  Lectura lui a devenit, ca şi băutul cafelei dimineaţa, un obicei şi astfel de deprinderi greu te părăsesc. La mulţi ani tuturor celor care au făcut posibile aceste deprinderi care ne marchează dimineţile!

Prof. univ. dr. CEZAR SPÂNU, rectorul Universităţii din Craiova

***

Astăzi, cotidianul „Cuvântul Libertăţii” atinge 8.000 de apariţii, situându-se pe un loc fruntaş într-un top românesc al numărului de ediţii tipărite după anul 1989.

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova doreşte, cu această ocazie, să îşi exprime aprecierea în legătură cu activitatea şi profesionalismul ziariştilor de la acest cotidian, care s-au situat în mod constant în primele rânduri ale mass-media locale în privinţa informării cu obiectivitate a cetăţenilor Craiovei asupra tuturor evenimentelor din domeniul politic, economic, social şi cultural petrecute la nivel local, naţional şi internaţional.

Apreciem, de asemenea, în mod deosebit corectitudinea şi obiectivitatea relaţiei pe care U.M.F. Craiova a avut-o în toţi aceşti ani cu cotidianul „Cuvântul Libertăţii” şi ne exprimăm speranţa că ne vom desfăşura şi în continuare activitatea în acelaşi climat academic

Urăm colectivului redacţional, colaboratorilor, precum şi cititorilor cotidianului un sincer „La mulţi ani!” şi realizări fructuoase în anii ce urmează.

Prof. univ. dr. ION ROGOVEANU, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova

 ***

8.000 de apariţii sub vremi

8.000 de apariţii sună a încrâncenare, a muncă sisifică, dar, în fond, nu este decât o îndelungată şi lucidă vieţuire sub vremi. 8.000 de zile pe marea tranziţiei a călătorit jurnalul aniversat azi, cu aventuri, polemici, schimbări de echipaj, furtuni civice, indignări, atitudini, lupte, mereu cu grija faţă de corectitudinea şi rapiditatea informării, de reflectarea unei realităţi într-o ciudat şi incomod de accelerată schimbare.

Dezbaterile politice ale anilor ce au trecut, partide, personalităţi, programe, idealuri, eşecuri, succese, aşteptări înşelate, speranţe, toate au trecut prin peniţa sau prin tastatura jurnaliştilor Cuvântului… (nu-mi ascund mândria că mulţi dintre ei ne-au fost studenţi!). Pânza subtilă a socialului, micile tragedii casnice, marile tragedii civice, construirea instituţiilor locale ale noii Românii, proasta lor funcţionare (taxată nemilos!), împlinirea lor administrativă (lăudată generos!), viaţa culturală a urbei, personalităţile marcante ale acesteia au fost cu promptitudine transformate în subiecte ale articolelor celor care au făcut din scrierea jurnalului o pasiune, căci aici nu se poate vorbi doar de meserie. Fără pasiunea ziariştilor, care au devenit nume celebre ale Craiovei, ziarul acesta nu ar fi „navigat” atât!

Dar să nu-l uităm pe căpitan! Să nu uităm zilele de tulburare, de îngrijorare, de crize, de preocupare maximă! Să nu uităm nici bucuriile, realizările, victoriile! O viaţă de om şi de profesionist dusă cu înţelepciune şi răbdare de cel care s-a devotat să cuprindă în cuvinte libertatea, Mircea Canţăr!

Prof. univ. dr. NICOLAE PANEA, decan al Facultăţii de Litere din Craiova

***

Nu îmi amintesc exact ziua, dar ştiu când Patrel Berceanu, secretar literar al Teatrului Naţional, în primele zile după momentul Decembrie ’89, trudind împreună cu alţi împătimiţi ai scrisului la elaborarea primului număr al ziarului, se mărturisea, plin de bucurie şi entuziasm, cu temperamentul său de nestăvilit, că au găsit un nume atât de inspirat pentru cotidianul craiovean, precum „Cuvântul libertăţii”.

  Îmi mai amintesc că am fost rugaţi de Patrel şi de cei de la Poligrafie să fim de acord să împrumutăm Poligrafia Craiova cu o parte din rezerva de hârtie pe care noi o obţinusem cu câteva zile mai înainte, după îndelungate demersuri, cu aprobarea Consiliului de stat al Planificării, de la „Letea” Bacău, pentru a putea tipări la „Scrisul Românesc” o nouă ediţie a cărţii lui Amza Pellea „Să râdem cu Nea Mărin”, într-un tiraj impresionant, care ne-ar fi ajutat să rezolvăm, pentru o perioadă lungă de timp, problema atât de delicată şi spinoasă a autofinanţării în cultură.

  Nu mai ştiu dacă acel prim număr, în final, s-a tipărit sau nu folosindu-se rezerva de hârtie a Teatrului Naţional Craiova, aflată în custodia Poligrafiei.

  Ziarul a ajuns acum la ediţia cu numărul 8.000.

  „Cuvântul libertăţii” a fost şi rămâne parte din viaţa noastră de zi cu zi.

  Cumpărarea lui în drumul spre treburile şi îndatoririle noastre a devenit aproape un automatism.

  Personal încep lecturarea lui cu paginile de la mijloc, închinate culturii, trec apoi la „Blog Notes” şi la „Insidii”, la paginile care ilustrează viaţa Craiovei, a judeţului, la problemele interne ale României, la cele câteva evenimente internaţionale şi sfârşesc cu paginile dedicate sportului.

  Este aproape un ritual.

  Am apreciat întotdeauna echilibrul realizatorilor, absenţa partizanatelor şi mai ales faptul că ziarul se străduieşte să găsească şi evidenţieze acele evenimente pozitive, care fac ca oamenii Cetăţii să privească cu mai multă încredere viitorul Craiovei şi al zonei.

EMIL BOROGHINĂ, directorul fondator al Festivalului Internaţional „Shakespeare”

 ***

Vreau o istorie a ziarului „Cuvântul libertăţii”

Am intrat la „Cuvântul libertăţii” în august 2001 şi am ieşit în ianuarie 2006, pentru a merge la Teatrul Naţional, unde Patrel Berceanu voia să-i fiu coechipier.

Cum nu mai lucrasem până atunci la vreun ziar, viaţa de gazetar (apropo, termenul „gazzetta” vine de la numele unei monede veneţiene cu care erau cumpărate cândva ziarele!) a fost o noutate absolută pentru mine. Mă credeam scriitor, publicasem deja două cărţi – aşa că aveam un ostentativ aer de superioritate, dar şi o nesiguranţă în faţa scrisului zilnic. Sper că nu toţi colegii mei şi-au dat seama de asta. În timp, am învăţat că scrisul de acasă nu se potriveşte cu cel de la ziar. E greu să fii scriitor de gazetă, nu e acelaşi lucru cu scrisul la masa ta de lucru. Munca la ziar erodează, toceşte. Aici am scris peste o mie de articole, din care am selectat puţin peste o sută în cartea „Revanşa chipurilor”, un eşantion al muncii mele de publicist comentator. Aproape toate interviurile cu scriitori şi oameni de cultură din pagina LAMA (Literatură, Artă, Mentalităţi, Atitudini), pe care o coordonam săptămânal aici, au apărut în altă carte, „Celălalt capăt” („Curtea Veche”, 2006).

Aşadar, nu am ars gazul degeaba, am scris două cărţi cât am funcţionat la ziar, iar exerciţiul acesta jurnalistic mi-a prins, totuşi, bine, chiar dacă cinci ani nu am prea mai scris poezie. În 2002 a apărut şi cea de-a treia carte de poezie a mea, „fundătura homer”, premiată de Uniunea Scriitorilor în 2003, aşa că am sărbătorit aici, la „Cuvântul”. Țin minte şi acum că nu spusesem nimic celor de la ziar (învăţasem între timp că nu e bine să-ţi epatezi colegii), dar Mircea Canţăr a aflat şi mi-a reproşat: „Bine, mă, ai luat premiu şi nu ne spui nimic?” A publicat ştirea asta pe prima pagină a ziarului – şi îi mulţumesc pentru asta: nici un alt ziar craiovean, nici chiar „Cuvântul”, mai apoi, nu a mai publicat ceva despre mine pe prima pagină a ziarului. Ba, parcă Magda Bratu, când eram cu o bursă în Germania, în 2008, ceva cu un titlu uşor exagerat: „Bursier în ţara lui Goethe”! Pe atunci nu era Angela Merkel… Azi trebuie să fi politician sau adus la DNA ca să fii pe front page a oricărui ziar! Să fii poet nu înseamnă nimic senzaţional…

La ziar am învăţat că munca în echipă este pe primul plan şi, mai ales, că trebuie să fii scurt – „scurt, stimabile, dacă mă iubeşti!”, vorba lui nenea Iancu, dar şi că ziarul, indiferent cine l-ar patrona, este o „responsabilitate publică”.

„Cuvântul Libertăţii” este un ziar de anduranţă, cu pagini de cultură care îmi plac. Aş dori aici mai multe interviuri cu oamenii de cultură din oraş, să înţeleagă lumea o clipă mai devreme că încă avem figuri remarcabile în acest domeniu care multora azi, în plin furor al acumulării materialiste, nu le mai spune nimic. „Cuvântul Libertăţii” a ajuns, iată, la 8.000 de numere, s-a dovedit un mare prieten al oamenilor de cultură, dar şi al Craiovei, în ansamblul ei.

Îl felicit pe Mircea, felicit echipele de ziarişti mai vechi şi mai noi care au trudit aici şi le urez să ne întâlnim şi la 9.000 de numere şi la 10.000. Atunci, neapărat, cu o istorie tipărită a ziarului, cu un volum omagial Mircea Canţăr, un nume care va face istorie în presa craioveană, cu medalioane frumoase ale tuturor celor care ştiu că scrisul unui ziar este una dintre cele mai nobile şi democrate munci pe care le poate face omul.

La mulţi ani!

NICOLAE COANDE, secretar literar al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”

 ***

„Mai repede, mai sus, mai puternic !”

Motiv de sărbătoare şi de satisfacţie când un ziar, cu atât mai mult că se numeşte „Cuvântul Libertăţii”, are o aniversare. „Cuvântul Libertăţii” este ziarul prin care eu, cetăţeanul – şi când spun eu, mă gândesc la toţi semenii mei –, ne îndeplinim dezideratele din Constituţie: avem libertatea de expresie, pentru că putem să publicăm şi noi în paginile ziarului, iar, pe de altă parte, avem dreptul la informare, pentru că citim ziarul în fiecare zi.

Rolul ziarului este esenţial în viaţa noastră şi reamintesc aici „Cazul Morice contra Franţa”, pentru că dacă nu ar fi fost un ziar în care avocatul Morice să publice opinia lui despre justiţia franceză nu am fi avut o decizie a CEDO. Ziarul se numea „Le Monde”, dar era tot un ziar. Prin urmare, ziarul este mijlocul prin care putem să spunem „DA” sau putem spune „NU”.

Dar eu sunt legat şi sentimental de ziarul „Cuvântul Libertăţii” şi cu acest prilej salut şi felicit toată redacţia. Cu ei mă contrazic aproape în fiecare zi. Îl salut şi pe redactorul-şef. Cu domnia sa mă contrazic cel mai mult. Cred că acest cotidian este reprezentativ pentru Craiova, pentru Oltenia şi nu numai, pentru că ştiu că este citit şi în Australia. Rudele mele de acolo îmi împărtăşesc opinii despre articolele pe care le citesc în ziarul „Cuvântul Libertăţii”.

Eu salut cele 8.000 de numere. Le mulţumesc jurnaliştilor că mă informează în fiecare zi, le mulţumesc că uneori îmi dau voie să le fiu şi colaborator, atunci când cred că mai pot să spun şi eu ceva. Le mulţumesc că îmi dau satisfacţia ca uneori să cred că fac şi eu parte din acel colectiv. Aşadar, la ceas aniversar, îi spun cotidianului „Cuvântul Libertăţii”, nume predestinat de altfel: „Mai repede, mai sus, mai puternic!”.

Prof. univ. dr.  ION TURCULEANU, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România

 ***

Șerpaşii mei

Opt mii. E cifra „Cuvântului Libertăţii” de astăzi, dar şi cifra Acoperişului Lumii. În Himalaya, acolo unde am învăţat la geografie că sunt optmiarii, a te sui pe oricare dintre ei înseamnă, în primul rând, să te adaptezi să respiri fără să-ţi intre aerul în plămâni.

Asta face „Cuvântul Libertăţii” de mai bine de un sfert de veac şi de opt mii de numere încoace. Respiră, fără să aibă aer. Să apari la tarabă, zi de zi, strivit de condiţiile economice şi gâtuit de invazia online e marea performanţă, miracolul unui ziar care se încăpăţânează să miroasă  a hârtie proaspătă, practic un arhetip într-o lume care s-a obişnuit să tragă un deget pe ecranul telefonului de ultimă generaţie (mi s-a părut blasfemie să scriu touch-screen!) şi să se pună la punct cu două ştiri superficiale de câte două rânduri bucata.

Nu facem istorie aici, pentru că riscăm nu doar plictiseala, ci şi patetismul. Nu mai spunem că în 77 citeam rubrica lui Teaşcă sau că în 83, pe vremea Craiovei Maxima, când „Sportul” ajungea în Craiova abia pe la 10-11, luam „Înainte” de la chioşc să vedem, adolescenţii de atunci, cronica despre Cârţu şi Balaci!

Nu, acestea sunt praline pentru babe lăcrămoase, cu argintăria din scrin ruginită şi cu ciorapii cumpăraţi acum o jumătate de veac de la Paris remaiaţi pe clasica ciupercă de lemn.

Cum zicea unul, Nichita Stănescu, amintiri are doar clipa de-acum, ce-a  fost într-adevăr nu se (mai) ştie…

Clipa de-acum e lupta de gherilă a echipei de astăzi pentru fiecare număr tipărit, pentru fiecare apariţie la chioşc. În chiţimia de doi pe doi a lui Mircea Canţăr se coace zi de zi o chestiune tot mai anacronică, numită ziar tipărit. În acel spaţiu meschin se ridică până la tavan cărţi şi ziare, iar nişte oameni care seamănă cu „Ziariştii” din Cehov se încăpăţânează să fie şerpaşii care urcă opt mii de metri, sau opt mii de numere, căutând mereu aerul şi ignorând că suntem în epoca măştilor de oxigen.

ALIN BUZĂRIN, editorialist „Gazeta Sporturilor”

 ***

O viaţă pe hârtie

Am crescut cu Sportul, Înainte şi Flacăra, ziare la care tatăl meu făcea constant abonament. Sorbeam de pe la 13 ani cuvintele lui Chirilă, Canţăr şi Adrian Păunescu, iar prin ’93 am aterizat în biroul lui Ioaniţoaia de la Sportul Românesc, dus mai mult cu forţa de fostul meu coleg de facultate, Alin Buzărin. Pentru Alin era mai mult o răzbunare, cred, nu mai suporta să mă vadă dormind dimineaţa în cămin şi el să plece la muncă. Când mi-a văzut prima oară moaca, Buzărin era lângă mine, Ovidiu a fost scurt: „Ce facem, mă, şi cu ăsta, încă unul pe care l-a îmbolnăvit Canţăr cu Universitatea voastră?” După care m-a trimis în redacţie, fără nicio verificare, avea încredere în instinctul lui Buzărin, avertizându-mă doar că nu am voie să mă ating de doi oameni din Craiova: Mircea Canţăr şi Sorin Cârţu!

Tocmai de aceea, „Cuvântul Libertăţii” reprezintă ceva aparte. S-a născut din fostul Înainte, imediat după revoluţie, şi s-a încăpăţânat ca în toţi aceşti ani să reziste şi pe hârtie. Aşa a vrut Canţăr, un om care, sunt convins, nu acceptă nici acum presa online, o invenţie proastă a timpurilor noastre.

Alaltăieri, când Mircea Canţăr mi-a spus că vineri „Cuvântul Libertăţii” împlineşte 8.000 de numere, mi s-a părut o cifră extraordinară. Ştiu o mulţime de ziare, bune şi foarte bune, care s-au stins, din păcate, fără să atingă măcar jumătate din numărul de vineri al „Cuvântului Libertăţii”. L-am întrebat imediat pe nea Mircea, aşa-i zic eu, cam câte mii crede că va mai rezista cu ziarul pe hârtie. Răspunsul mi l-a dat în stilul caracteristic: „De unde vrei să ştiu eu cât mai am de trăit?”

LIVIU BISTRICEANU, jurnalist sportiv

***

Numărul 8.000! Doamne, când trecu timpul? Parcă fu ieri când ciocnirăm un pahar şi ne bucurarăm de apariţia numărului 1!

8.000! 8.000 de pagini de ştiri, de cronici, de reportaje, de evenimente. 8.000 de zile de trudă, de năduşeală, de probleme, dar 8.000 de numere de ziar, de realizare, de împlinire, de satisfacţie.

Au fost şi momente triste, momente de gânduri, momente de reproşuri, dar, azi, la numărul 8.000, toate acestea sunt date deoparte pentru a nu umbri sărbătoarea, amintind că lucrurile bune, lucrurile frumoase au fost mai multe, că azi spuneţi cu bucurie, spuneţi cu mândrie, spuneţi cu satisfacţie: 8.000!

Vă îmbrăţişez pe voi, făcătorii numerelor de azi, şi vă doresc să o ţineţi tot aşa, că o faceţi bine! Și vă doresc să ridicaţi paharul şi la numărul 80.000!

GABRIEL BRATU, grafician

„Cuvântul”

Și-am învăţat să răsfoiesc feerii

Tot mergând pe muchia brodirii

Și să dezleg atâtea reverii,

„Cuvântul” din cearcănul privirii…

Peceţi de gând vremile să pună

Și ghilimele în rânduri de uitări,

Pot  lumile cu  toate să apună,

Tot spre „Cuvânt” voi regăsi chemări!

De-o vrea să-şi cearnă veşnicia

Prin ochi de timp – critic de tumult –

Și-nlănţuind în lire trăinicia,

Mai scutur flori din toamne să le-ascult!

Învăţând să mai închid o carte

Am să presez „Cuvântul” în ierbar,

Împachetând abisul mai departe

 În plumbul unei file de ziar…

ALINA SĂNDOI