A fost aclamat pe „Central” de 40.000 de fani, este ignorat în Dăbuleniul natal

1
938

Nicolae Ghiţă, atacantul care a adus ultima victorie a Ştiinţei în cupele europene contra unei echipe dintr-un campionat puternic, munceşte cu ziua pentru a-şi asigura traiul

L-am căutat ieri pe omul care acum aproape 30 de ani era aclamat de un „Central” arhiplin şi aducea ceea ce avea să însemne ultima victorie a Ştiinţei în cupele europene contra unei echipe dintr-un campionat puternic. Când am întrebat în Dăbuleni de Nicolae Ghiţă, fostul atacant al Universităţii Craiova şi al lui Electro, în primă fază oamenilor li s-a luminat faţa de mândrie, că unul de-al lor a pus localitatea şi pe harta fotbalistică, nu doar pe cea agricolă. Imediat însă observi o grimasă de tristeţe, amestecată cu ruşinea că Dăbuleniul n-a ştiut să-şi preţuiască un fiu care i-a adus faimă: „E la câmp, munceşte cu ziua să-şi asigure traiul zilnic. Nu are nici pământ şi nici vreo pensie, iar autorităţile au uitat de el”.

Ne-a luat ceva timp să-l găsim pe Nicolae Ghiţă, după ce am străbătut cu greu uliţele neasfaltate ale Dăbuleniului pentru a ajunge în plin câmp. L-am găsit în marginea unui teren pe care se planta varză. E într-o geacă pe care scrie „Sport”, ne întâmpină în „pauza de lucru”, chiar înainte să ia prânzul.

Îl abordăm: „Sunteţi Nicolae Ghiţă, cel care a jucat la Universitatea Craiova şi Electro?”

Răspunde cu glas vioi, deşi evident încărcat de melancolie: „Eu sunt, dar credeam că m-a uitat de tot lumea. M-au uitat ai mei de aici, ce aşteptări să mai am de la altcineva? Deşi, vă spun sincer, că ultima dată când am ajuns în Craiova m-a oprit un om pe Lipscani şi mi-a zis „Să trăiţi domnu’ Ghiţă, dumneavoastră mi-aţi luminat dimineţile în Valea Roşie. Mă duceam la fiecare meci să văd fotbal, şi avem ce vedea, fiindcă în minutul 10 era 3-0 de obicei pentru Electro”. A fost ceva imens pentru mine să aud acele cuvinte”.

Pe Nicolae Ghiţă, cei care l-au prins jucând îl descriu ca pe „un atacant scund, dar puternic, tare pe picioare, care băga capul între umeri şi demara pe extremă, finalizând acţiunile cu centrare de gol sau cu gol”. Ajuns la 54 de ani, fostul fotbalist îşi aminteşte începuturile carierei: „Am fost un produs al clubului din Valea Roşie. M-au luat direct de pe maidan. I-am avut antrenori pe Nicolae Stanciu şi Titi Deliu. Am jucat aproape 10 ani la Divizia C şi B. Jucam extremă stânga, iar jucătorii care mi-au fost modele au fost: Zoli Crişan, Mitică Marcu şi Marcel Răducanu. Am fost golgheter în 1986 în seria a doua şi Titi Oţet m-a adus la Universitatea, unde am jucat doi ani. La debutul pentru Craiova am marcat două goluri, cu Universitatea Cluj”.

A marcat două goluri şi a scos un penalty cu Chaves

În ediţia 1987-1988 a Cupei UEFA, Universitatea Craiova era eliminată încă din turul inaugural de echipa portugheză Desportivo Chaves. Chiar dacă din Craiova Maxima mai rămăseseră doar Lung, Negrilă, Irimescu şi Geolgău, alături de antrenorul Oţet, ieşirea prematură din competiţie a Ştiinţei a fost la acea vreme o mare supriză. Un jucător s-a remarcat în mod desosebit în acea dublă manşă cu lusitanii: Nicolae Ghiţă. I se spunea „Bulgarul”, fusese adus de la Electroputere şi se afla la debutul în cupele europene, la fel ca alţi 3 alb-albaştri: Gigi Ciurea, Fane Stoica şi Viorel Vancea.

În tur, portughezii uluiau un „Central” arhiplin, având 2-0 după o oră de joc. În ultima jumătate de oră, alb-albaştrii au avut însă o revenire fantastică, golul victoriei fiind de marcat de rezerva Ghiţă, care îl înlocuise în finalul primei părţi pe Mircea Irimescu, care se  accidentase. „Bulgarul” a adus astfel ultima victorie a Ştiinţei contra unei echipe dintr-un campionat puternic al Europei, de la care au trecut aproape 3 decenii. Tot Ghiţă obţinuse penalty-ul transformat de Ciurea, de la care a plecat revenirea.

Acelaşi Ghiţă avea să fie unicul marcator al Craiovei şi în meciul retur, golul său venind pe final, când gazdele aveau deja 2-0. În plin câmp, cu privirea nostalgică, „Bulgarul” rememorează acele momente, iar pe parcurs glasul îi tremură de emoţie: „Golurile cu Chaves nu le uit niciodată, sunt averea mea şi nu mi le ia nimeni. La primul, pe Central, „Piticul” (Ciurea, n.r.) mi-a dat pasă, eram cu spatele la poartă. L-am fentat pe Garrido şi am tras. Am văzut doar că am lovit bara, fiindcă m-am prăbuşit de la cotul primit în gât. Am realizat că am dat gol după reacţia publicului şi când a venit Adrian Popescu să mă ridice. În Portugalia mi-a centrat Bădiţă (Pavel Badea, n.r.) la un corner şi am marcat cu capul, deşi eram scund, aşa cum mă vedeţi. Nici acolo nu am realizat imediat că marcasem. Mi-a strigat Negoro: „Hai bă, sus, că e gol!” N-am mai avut timp să marcăm încă o dată…mare păcat că ne-au eliminat, n-au fost mai buni ca noi, dar am luat nişte goluri stupide”.

„Atmosfera de pe Central era incredibilă, luptam pentru suporteri”

Cele două sezoane petrecute la Universitatea Craiova sunt perlele din CV-ul „Bulgarului”, de care povesteşte cu mândrie: „Cu Gigi Ciurea m-am înţeles cel mai bine la Universitatea. Un caracter deosebit este Emil Săndoi, iar Gică Popescu şi Adrian Popescu m-au impresionat ca fotbalişti, ca de altfel şi cei care rămăseseră din Craiova Maxima. Când m-am transferat la Ştiinţa, mi s-a dat apartamentul în care locuise Ilie Balaci, după ce el a plecat la Dinamo. Balaci a fost o somitate, a fost cel mai bun jucător pe care l-am văzut şi am avut plăcerea să joc împotriva lui în meciurile Universitatea – Electro şi Universitatea – Dinamo”.

Ghiţă îşi aminteşte că pe vremea sa fotbaliştii erau mai puţin motivaţi financiar, dar impulsul fanilor era fantastic: „Atmosfera de pe Central era incredibilă, şi acum mi se ridică părul pe mâini când mă gândesc. Când ieşeai de pe tunel şi auzeai „Ştiinţa, Ştiinţa” te simţeai invincibil. Îmi aduc aminte de meciul cu Dinamo, terminat 1-1. Lucescu le spunea lui Sabău, Rednic şi ceilalţi: „Dacă ne bat oltenii, vă mănânc!” Noi luptam pentru public, banii nu erau deloc mulţi şi nici importanţi. Totuşi, câtodată aveam prime destul de consistente, aşa cum a fost la un meci cu Victoria Bucureşti, în deplasare. Conduceam cu 1-0 şi Mitică Dragomir, care era preşedinte la echipa Securităţii, a făcut scandal la pauză la vestiare, iar arbitrul ne-a tocat în repriza a doua, nu ne-a lăsat să trecem de centrul terenului. Negoro ne mobiliza să rezistăm: „N-au voie să ne dea gol!”. Ţin minte că ei dădeau mingea afară şi tot ei băteau aut, iar de coate în figură şi alte lovituri nu mai vorbesc, toate trecute cu vederea. I-am bătut cu 1-0, am ieşit mândri de pe teren”.

O accidentare l-a scos din circuit pe Ghiţă: „Pot să spun că am plecat în principal din cauza concurenţei care era atunci la Universitatea, dar şi din cauza unei accidentări într-un meci cu Rapid, am avut fractură de peroneu. Până când mi-am revenit, pierdusem locul în echipă. Când a venit Sorin Cârţu nu mi-a mai dat şanse. L-am apreciat ca fotbalist, dar ca om a lăsat de dorit, mă aşteptam să aibă mai mare grijă de jucătorii săi”.

Îşi doreşte să vină la un meci pe noul stadion

Nicolae Ghiţă regretă dispariţia echipa sale de suflet, Electroputere, dar se bucură că măcar Universitatea a fost resuscitată. De asemenea, îşi doreşte să vadă la lucru echipa  pe noul „Ion Oblemenco”. „Îmi pare rău că s-a desfiinţat Electro, a fost un brand al Craiovei. Am trecut prin Valea Roşie şi m-a năpădit nostalgia, mi-am adus aminte de meciurile care se jucau acolo. Dar ce să mai zic, dispăruse ea, Universitatea Craiova, acum câţiva ani, dar Electro, care era echipa unei fabrici, a unui cartier? Mă uit şi acum la meciurile Ştiinţei. Nu avem echipă rea, dar trebuie ca jucătorii să aibă mai mare grijă de tricoul pe care-l poartă. Trebuie să le tremure carnea pe ei, să zbârnăie, aşa cum făceam noi. Şi pe vremea noastră erau jucători de prin alte părţi, Vancea, Weissenbacher, dar se adaptau imediat, deveneau olteni. Din actuala echipă îmi place puştiul ăsta, Ivan, e fotbalist, trebuie să rămână serios şi va ajunge mare. Vătăjelu şi Mateiu sunt de asemenea fotbalişti buni. Mi-aş dori să văd un meci pe noul stadion, am auzit că va fi gata chiar anul acesta”.

Nicolar Ghiţă n-a regretat niciodată că s-a apucat de fotbal: „Nu regret nimic, mie fotbalul mi-a oferit cele mai frumoase momente. Păcat că nu m-am născut mai târziu…Am vrut să-mi îndrept copiii către fotbal, dar am văzut că acum selecţia se face pe pile, nu pe valoare, aşa că l-am sfătuit să se concentreze pe carte”.

În Dăbuleni, fotbalul are soarta lui Ghiţă: e neglijat

Întrebat dacă mai are vreo implicare în fotbal, cel puţin la Dăbuleni, Nicolar Ghiţă dă din umeri, de parcă ar fi vorba de un subiect tabu. Fotbalistul aplaudat de 40.000 de oameni este ignorat de cei care se ocupă de destinele Dăbuleniului. „Nu v-am spus că m-a uitat lumea…Primarul nu mă bagă în seamă. Nu am nicio pensie, nimic. Am jucat când era fotbalul amator, nu aveai ce să aduni atunci. E păcat că nu prea îşi mai aduce aminte nimeni de foştii jucători, şi nu mă refer neapărat la mine. Asta este…Sper să se schimbe ceva şi în Dăbuleni, o dată cu noile alegeri, să se preocupe edilii şi de fotbal şi de sport în general. Cei de acum îşi văd doar de interesele lor. Este păcat că oraşul nostru nu are măcar o echipă de Divizia C, fiindcă lumea iubeşte fotbalul”.

În 1980, Unirea Tricolor Dăbuleni dădea baraj pentru intrarea în Divizia C, iar în anii 70 a avut o generaţie de juniori care a surclasat echipele din Craiova şi a ajuns la turneul final pe ţară. Acum, formaţia locală este la mijlocul clasamentului în ultima ligă judeţeană.

„Au marcat: Ghiţă şi Biţă”

Când aude că materialul despre el apare cu ocazia numărului 8.000 al Cuvântului Libertăţii, fosta extremă îşi aminteşte că pe vremuri fotbalul era mult mai puţin mediatizat, deşi stadioanele erau pline: „Felicit şi eu Cuvântului Libertăţii pentru cele 8.000 de numere! Îmi amintesc cronicile din „Înainte”, era amuzant să vezi în casetele de meci: au marcat Ghiţă şi Biţă. Nu se scria aşa mult despre fotbal ca acum. Pe Mircea Canţăr toată lumea îl aprecia că avea curajul să spună lucrurilor pe nume, deşi nu erau vremuri în care să-ţi permiţi să spui ce gândeşti. Am păstrat un interviu făcut de nea Mircea înaintea unui meci din Cupa României dintre Universitatea şi Electro, cu mine şi cu Emil Săndoi, căpitanii celor două echipe. Am fost mai emoţionat ca în faţa porţilor adverse. Erau derby-uri frumoase, erau orgolii între noi pe teren, dar după meciuri ne întâlneam la o bere la Minerva şi eram ca fraţii”.

La 54 de ani, Nicolae Ghiţă nu pretinde vreun statut de vedetă locală, doar îşi doreşte să mai aibă şansa de a descoperi un alt fotbalist în Dăbuleni care să joace în cupele europene cu Ştiinţa.

16 septembrie 1987, Cupa UEFA, turul I, manşa întâi

Universitatea Craiova – Desportivo Chaves 3-2

Au marcat: Ciurea 63 – pen., Vancea 65, Ghiţă 85 / Gilberto Gomes 19, Vermehlinho 52.

Craiova, stadion: „Central”, spectatori: 40.000.

Universitatea Craiova: Crişan – Negrilă, Săndoi, Gică Popescu, Weissenbacher, Mănăilă, Ciurea, Badea, Irimescu (40 Ghiţă), Şt. Stoica (63 Geolgău), Vancea. Antrenor: Constantin Oţet.

Desportivo Chaves: Padrao – Jorginho, Garrido, Cerqueira, Rogerio Pimenta (70 Vicente), Slavkov, Zdravkov, Vermehlinho, Luis Saura (46 Serra), Gilberto Gomes, Diamantino. Antrenor: Raul Aguas.

Arbitru: Yusuf Namoglu (Turcia).

30 septembrie 1987, Cupa UEFA, turul I, manşa a doua

Desportivo Chaves – Universitatea Craiova 2-1

Au marcat: Slavkov 5, Vermehlinho 62 / Ghiţă 83.

Chaves, Stadion: „Municipal”, spectatori: 16.000.

Chaves: Padrao – Jorginho, Garrido, Cerqueira, Slavkov (63 Julio Sergio), Zdravkov (84 Vicente), Vermehlinho, Serra, Gilberto Gomes, Diamantino, David. Antrenor: Raul Aguas.

Universitatea Craiova: Lung – Negrilă, Săndoi, Gică Popescu, Mănăilă, Adrian Popescu, Rada, Ciurea (46 Ghiţă), Badea, Geolgău (68 Irimescu), Vancea. Antrenor: Constantin Oţet.

Arbitru: Oliver Donnely (Irlanda de Nord).

A fost unica participare europeană a lui Chaves

Singura participare în cupele europene din istoria clubului Desportivo de Chaves a fost una scurtă, fiindcă în turul secund al Cupei UEFA, Chaves avea să fie eliminată de Honved Budapesta, cu un 5-2 la general. De-a lungul timpului, pentru Chaves au evoluat şi jucători români: mijlocaşii Marcel Sabou, fost la Dinamo, şi Lucian Marinescu, ex-Rapid. În sezonul actual, Chaves se află pe locul secund în liga a doua portugheză, fiind favorită la promovare, întrucât liderul este „satelitul” lui FC Porto, care, evident, nu are drept de promovare.

1 COMENTARIU

  1. Frumoasa aducere aminte. Mi-l amintesc pe Ghita,era vfotbalist bun. Pacat ca nu se afla intr-o situatie buna. Asa suntem noi,ne uitam si ignoram valorile.

Comments are closed.