Elevii doljeni vor primi educaţie juridică

0
415

Elevii doljeni vor lua, de acum încolo, lecţii juridice din partea unor specialişti în drept, în baza unui protocol semnat între Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Public. Acţiunea a avut loc şi anul trecut, peste 100 de elevi participând la discuţii.

Florin Băloi

Pornind de la faptul că lipsa unor cunoştinţe minime de drept poate conduce la producerea de fapte antisociale, cu precădere în rândul tinerilor, părţile semnatare au hotărât să le prezinte adolescenţilor, încă din şcoală, riscurile cu care se pot confrunta dacă nu cunosc legea. Se va pune accent, printre altele, pe aspecte ale sistemului legislativ şi juridic, pe elemente de drept civil şi penal, pe combaterea şi prevenirea corupţiei, cunoaşterea drepturilor omului. Educaţia civică şi juridică se adresează elevilor din toate ciclurile de învăţământ preuniversitar – primar, gimnazial şi liceal. „Era un lucru absolut necesar. Ştim cu toţii cîte probleme au fost, de-a lungul timpului, cu infracţionalitatea în rândul tinerilor, mai ales din necunoaşterea legilor. La nivelul inspectoratului, vom lua legătura cu judecători, procurori, avocaţi, pentru ca aceştia să vină să le vorbească elevilor. De asemenea, vor avea loc vizite la instanţe şi Parchete. Această activitate se poate face în timpul orelor de dirigenţie şi la cele de pe trunchiul comun, precum şi la specializările opţionale, sau în timpul săptămânii „şcoala altfel”. Se încearcă, prin astfel de activităţi, să se poarte dicuţii cu elevii, să li se cunoască nedumăririle şi să fie îndrumaţi. Educaţia juridică nu este obligatorie, dar cred că există un deficit de educaţie civică, juridică şi socială. Anul trecut, peste aoo de elevi doljeni au participat la astfel de manifestări  ”, a declarat prof. Florin Băloi, inspector discipline socio-umane în cadrul ISJ Dolj.