170 de posturi pentru stagiari oferite de Guvern

0
372

Guvernul a lansat, la iniţiativa primului-ministru Victor Ponta, a doua ediţie a Programului de Internship la nivelul administraţiei publice centrale, informează un comunicat al Executivului remis Agerpres. Ca şi în cazul ediţiei precedente, pe parcursul a două luni (15 iulie – 15 septembrie), candidaţii selectaţi vor participa la activităţile desfăşurate la Cancelaria Prim-Ministrului şi la Secretariatul General al Guvernului.

O noutate a acestui an o reprezintă extinderea programului de internship la nivelul tuturor ministerelor şi departamentelor din cadrul Executivului. Astfel, anul acesta studenţii şi tinerii absolvenţi pot opta pentru peste 170 de poziţii de stagiar disponibile. Candidaţii trebuie să întrunească următoarele condiţii generale: să deţină cetăţenia română, să aibă cel mult 24 de ani la momentul debutului programului (15 iulie 2014), să fie studenţi ori tineri absolvenţi ai programelor universitare de licenţă, să cunoască bine cel puţin o limbă străină de circulaţie internaţională, să aibă cunoştinţe de bază în domeniul IT.

Acestora li se adaugă condiţiile specifice descrise de fiecare minister şi departament. Candidaturile vor fi depuse exclusiv online, termenul limită pentru depunerea acestora fiind 31 mai. Mai multe informaţii sunt disponibile pe pagina oficială a Programului de Internship http://internship.gov.ro.