Centre medicale de permanenţă, în 21 de localităţi doljene

0
405

În viitorul apropiat, în judeţul Dolj, 21 de localităţi ar putea beneficia de asistenţă medicală prin intermediul centrelor de permanenţă. După ce autorităţile locale şi-au dat acordul cu privire la acest proiect, în perioada imediat următoare Direcţia de Sănătate Publică Dolj va face verificări la faţa locului pentru a stabili dacă sunt respectate sau nu condiţiile stabilite prin lege.

Începând de anul acesta, înfiinţarea centrelor medicale de permanenţă intră în atribuţia Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), dar se poate face numai cu aprobare din partea comunităţilor locale şi a Casei de Asigurări de Sănătate. Noile prevederi legislative au fost stabilite la începutul lui 2011 prin ordonanţa de urgenţă care modifică şi completează legea nr. 236/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă. Pornind de la aceste modificări legislative, reprezentanţii DSP Dolj au purtat în ultimele luni corespondenţă cu autorităţile din toate cele 111 localităţi doljene. Deocamdată un răspuns pozitiv a sosit doar din partea autorităţilor locale din 21 de comunităţi care doresc să înfiinţeze centre medicale de permanenţă. Este vorba de Amărăştii de Jos, Bechet, Bârca, Bistreţ, Brabova, Bulzeşti, Carpen, Celaru, Daneţi, Gherceşti, Galiciuica, Ghidici, Goicea, Melineşti, Moţăţei, Murgaşi, Poiana Mare, Pleniţa, Rast, Sadova şi Seaca de Pădure.

Reprezentanţii DSP Dolj vor face verificări la faţa locului

În perioada imediat următore Direcţia de Sănătate Publică Dolj va efectua un control în toate aceste locaţii, prin intermediul inspectorilor sanitari, pentru a verifica dacă spaţiile corespund normelor sanitare în vigoare şi dacă pot fi asigurate dotările minim necesare. În situaţia în care toate cerinţele sunt respectate atunci centrele vor putea să funcţioneze. Din punct de vedere al condiţiilor impuse un astfel de spaţiu trebuie să deţină, în primul rând, autorizaţie sanitară asemenea oricărui cabinet medical şi să aibă prevăzute, printre altele, un defibrilator şi tuburi de oxigen. „Le-am prezentat autorităţilor locale prevederile legislative, ce obligaţii au dacă doresc să înfiinţeze astfel de centre de permanenţă şi ce obligaţii avem noi. Am primit răspuns pozitiv din 21 de localităţi. Aici primăriile se angajează să asigure atât spaţiile cât şi dotarea acestora. În judeţul Dolj există în acest moment centre de permanenţă la Amărăştii de Jos, Goicea, Sadova, Bulzeşti şi Pleniţa. Referitor la medicii de familie care ar trebui să lucreze în acest centre, unii doresc, alţii nu. Noi avem şi o listă de medici de familie din alte localităţi care ar fi de acord să lucreze în aceste centre de permanenţă. Urmează ca după ce vom vedea clar unde există condiţiile de funcţionare să vorbim şi cu medicii”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Medicii de familie nemulţumiţi de condiţiile impuse

Pe de altă parte medicii de familie, cei care ar trebui să lucreze în aceste centre de permanenţă, se declară total nemulţumiţi de noile prevederi legislative, care îi obligă să ofere servicii medicale în centrele de permanenţă. Revoltător, în opinia acestora, este faptul că sunt condamnaţi la muncă forţată, în condiţiile în care până acum aveau dreptul de a alege dacă doresc sau nu să lucreze în astfel de centre. Şi până anul acesta exista prevederea conform căreia medicii de familie aveau posibilitatea de a lucra în centre de permanenţă, dar prezenţa lor nu era obligatorie. De anul acesta, însă, în cazul în care medicii de familie nu respectă obligaţiile impuse de noile reglementări, Casa de Asigurări de Sănătate cu care sunt în relaţie contractuală va diminua lunar, cu 10%, valoarea minimă garantată a punctului per capita, respectiv venitul lunar al medicilor nou-veniţi într-o localitate stabilit în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.