Teodora Ghiță și Ştefan Cătălin Constantin, elevi ai Colegiului Naţional Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova, au fost alături de lt.col. (rtr.) Dumitru Chircan, din comuna doljeană Vârvoru de Jos, pentru a-l îmbrățișa și pentru a-i înmâna certificatul de ,,camarad de onoare” al “pandurilor”, aşa cum sunt numiţi elevii de la “Tudor Vladimirescu”.(FOTO şi declaraţii: Facebook Colegiul Naţional Militar “Tudor Vladimirescu”)
Elevii militari, vădit emoţionaţi, i-au strâns mâna, simţind fiorii patriotismului pur, l-au ascultat vorbind despre “disciplină şi educație încă din primii ani ai copilăriei”, despre dramatismul luptei și bucuria păcii. Pentru a vă convinge de trăirile lor, iată precizările celor doi elevi: “Întâlnirea m-a impresionat, m-a făcut să realizez cât de fragilă este viața și, în ciuda acestei fragilități, cât de puternic este omul, atât din punct de vedere al corpului, dar mai ales al minții”. – Teodora Ghiță; ”Am fost foarte impresionat de domnul veteran de război. Deși a împlinit 105 ani, încă își aducea aminte de tot ce a trăit în război. Am avut multe emoții, a fost cea mai frumoasă lecție de istorie care mi s-a predat vreodată” – Ştefan Cătălin Constantin.
















