Josephine Payne îl va înlocui pe Ian Pearson la conducerea Ford România

0
572

Ford anunță astăzi numirea lui Josephine Payne în funcția de Președinte Ford România și Director General al fabricii Ford Craiova, începând cu 1 aprilie 2021. Josephine Payne îl va înlocui pe Ian Pearson, care se va retrage din activitatea profesională, începând cu 1 mai 2021, după 31 de ani petrecuți în cadrul Ford Motor Company.

Ian Pearson a condus fabrica Ford Craiova începând cu 1 martie 2018. Primul său rol la fabrica din Craiova l-a avut, însă, în 2011, atunci când a fost numit în funcția de Director al Uzinei de Producție Motoare.

În timpul mandatului său în Secția de Motoare, Ian și echipa sa au fost responsabili cu lansarea multipremiatului motor EcoBoost de 1.0L.

“Craiova va ocupa mereu un loc special în inima mea. Am petrecut aici, cumulat, aproape 6 ani alături de o echipă minunată și sunt foarte mândru de ceea ce am realizat împreună. Sunt recunoscător că am avut șansa de a lansa, împreună cu echipa Ford Craiova, modelul Puma, care nu este doar primul vehicul hybrid fabricat aici, dar și cel mai tehnologizat model pe care l-a produs România vreodată”, a declarat Ian Pearson.

Josephine Payne are peste 29 de ani de experiență în domeniul producției și ingineriei și face parte din echipa Ford din 1991. În martie 2018, Josephine a venit în România de la Fabrica Dagenham din Marea Britanie și a preluat aici conducerea Uzinei de Producție Motoare din Craiova de la spaniolul Jaime Ortiz-Canavate.

Din septembrie 2020, Josephine a preluat funcția de Assistant Plant Manager al Uzinei din Craiova, conducând echipa de producție a vehiculelor din Craiova și colaborând îndeaproape cu echipele Ford de la uzinele din Europa. Începând cu 1 aprilie, Dan Ghirisan care lucrează în prezent ca Launch Manager(Manager Lansare Produse) la Ford Craiova va fi numit Assistant Plant Manager, în locul lui Josephine Payne.

“Este o onoare pentru mine să preiau acest rol și să continui ceea ce a început Ian. Este, de asemenea, un adevărat privilegiu să fiu prima femeie care va conduce oprațiunile fabricii din Craiova. Mă bucur că voi lucra în continuare cu echipa deosebită pe care o avem aici în România, oferind produse excelente tuturor clienților noștri din întreaga lume și ajutând impreună la crearea unui viitor mai bun”, a declarat Josephine Payne.

Ian și Josephine vor lucra îndeaproape pe tot parcursul procesului de tranziție, in timp ce fabrica de la Craiova continuă să funcționeze în trei schimburi atât pentru producția de motoare, cât și pentru producția de vehicule.