Fedele: “Am revenit la Craiova, fiindcă m-am simţit bine aici”

0
535

Mijlocaşul elveţian Matteo Fedele, revenit după doi ani la Universitatea Craiova, între timp evoluând în liga a doua franceză, la Valenciennes, a oferit primele impresii după a doua descindere în Bănie. El a semnat un contract până în 2024 cu Ştiinţa.

„E o echipă diferită la Craiova, s-au schimbat mulţi jucători de când am plecat, dar este o echipă bună şi acum şi mă bucur că am ajuns aici. Am revenit la Craiova pentru că m-am simţit bine aici. Fiecare meci este dificil şi trebuie să ne concentrăm la maxim pentru a câştiga. Chiar dacă întâlnim o echipă din partea inferioară a clasamentului, dacă nu vom trata fiecare meci cu mare seriozitate, vom avea probleme. Nu mai contează ce a fost anul trecut, acum este un alt sezon. Mă simt bine, sunt în formă destul de bună şi voi da totul pentru echipă. Una dintre calităţile mele este şutul de la distanţă, la antrenamente fac asta şi dacă voi avea şansa, voi marca şi la meciuri. Săptămâna trecută am lucrat suplimentar cu preparatorul fizic şi cred că sunt deja pregătit de joc. Există competiţie pe fiecare post la Craiova şi asta mă ajută şi pe mine să fiu în formă şi să dau totul pentru a prinde primul 11” a declarat jucătorul venit la Craiova de la Foggia, în 2018.

Fedele a explicat şi de ce a părăsit Craiova acum doi ani: „A fost o perioadă dificilă pentru mine, pentru că am avut probleme de familie, a trebuit să fiu alături de ai mei mai mult timp, am fost în Franţa, am avut o experienţă utilă acolo, dar acum am revenit la Craiova şi sunt fericit că sunt aici”.

Fedele a jucat în 31 de meciuri pentru Universitatea Craiova, marcând două goluri şi oferind trei pase de gol. În actualul campionat, Fedele a jucat numai două meciuri pentru Valenciennes.