Razie de amploare, la Dăbuleni

0
396

Noaptea trecută, la Dăbuleni a avut loc o razie de amploare, la care au participat poliţişti de la ordine publică, rutieră, economic, Serviciul pentru Acţiuni Speciale (“mascaţii”) şi jandarmi. “Au fost verificate 14 localuri de alimentaţie publică, au fost legitimate peste 100 de persoane, iar în oraş au fost instituite mai multe filtre rutiere, fiind verificate 90 de autoturisme. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor depăşind 27.000 de lei”, a precizat insp. principal Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţelui Dolj. De asemenea , au fost confiscate, din baruri şi restaurante, băuturi alcoolice de peste 3.500 de lei.